Alături de Sovata şi Poiana Braşov, Moneasa riscă să-şi piardă statutul de staţiune de interes naţional. Cel puţin aşa susţine Lucia Morariu, secretar de stat pentru turism, în cadrul Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.
Ea a declarat că administraţia locală din Moneasa fie nu a trimis fişa prin care solicită reacreditarea, fie documentaţia nu a ajuns încă la minister.
De cealaltă parte, primarul localităţii Moneasa, Terentie Condea, spune că documentaţia necesară reacreditării staţiunii a fost depusă la minister. „Am şi număr de înregistrare care dovedeşte că am depus actele. Am avut şi unele discuţii cu cei de la Bucureşti care mi-au solicitat nişte completări la documentaţie, dar şi acestea au fost depuse” – explică şeful administraţiei locale din Moneasa.
Când au fost depuse actele? Aflându-se în trafic la momentul documentării noastre şi neavând la dispoziţie numărul de înregistrare de la minister, Terentie Condea nu a putut să dea un răspuns exact la întrebare. Îşi aminteşte însă că „prin septembrie” a făcut drumuri în Capitală în acest scop. Or, termenul stabilit de lege pentru transmiterea documentelor era 20 august. Aşadar, ar putea fi vorba doar de o întârziere…
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!