ARAD. Un top al celor mai căutate școli din județ nu e greu de făcut. În preferințele părinților se găsesc an de an cam aceleași școli, cel puțin în ceea ce privește ciclul primar. Fie că e vorba de clasa pregătitoare sau de clasa întâi, opțiunile lor se îndreaptă spre Liceul Pedagogic, Școala Gimnazială nr.5, C.N. „Ghiba Birta” sau C.N. „Vasile Goldiș” (pentru fosta Gen.4) precum și Șc. „Aurel Vlaicu” (fosta Gen.21 ) sau Șc.„Mihai Eminescu” (fosta Gen.1). Școli amplasate în cartiere sau în centrul orașului nu duc lipsă de elevi. Fie că sunt alese pentru faimă sau pentru că sunt cel mai aproape de casă, școlile au asigurat an de an numărul de clase din ciclul primar.
Probleme apar însă în județ, în special în comunele din apropierea orașelor unde părinții aleg școala de oraș. Cele mai multe sunt la Pâncota, unde sunt așteptați încă 41 de elevi pentru a umple cele patru clase solicitate, sau la Ineu unde au mai rămas locuri pentru încă 40 de candidați la clasa pregătitoare. La Vinga și la Pecica (la Liceul teoretic) au mai rămas 34 de locuri pentru etapa II de înscriere în clasa pregătitoare, iar la Secusigiu se mai pot înscrie încă 32 de copii. În municipiu școala cu cele mai multe locuri libere este Șc.Gimnazială „Adam Nicolae” unde, din cele 50 de locuri disponibile, au fost ocupate abia 15.
Cei mai puțini înscriși
Au cerut o singură clasă și, după prima etapă de înscrieri, au 2 sau 4 elevi în clasă. Explicațiile diferă de la caz la caz și de multe ori nu include și calitatea actului educațional. Fie e vorba de sate în care numărul de copii de vârstă școlară a scăzut foarte mult, fie e un exod al elevilor spre școlile din oraș, sau sunt școli aflate în circumscripții în care comunitatea romă este dominată, iar interesul pentru respectarea procedurilor de înscriere este extrem de mic.
Recordul în ceea ce privește numărule elevilor înscriși îl deține școala din Dezna și cea din Șiștarovăț unde, după etapa I, sunt înscriși câte doi elevi în fiecare școală. Urmează o școală din muncipiu, „Ștefan Cicio Pop” (fosta Gen.2), unde s-au prezentat 4 elevi, iar cu 5 elevi e școala din Pleșcuța. Cu unul mai mult s-au înscris la școala din Iacobini, Ususău, iar 7 elevi sunt anunțați la școlile din Hălmăgel sau Dieci.
Mai urmează o etapă care teoretic ar trebuie să mai aducă elevi în clasa pregătitoare pentru anul școlar următor. În unele cazuri, din păcate, nu mai sunt de unde pentru că populația este mult prea îmbătrânită pentru a putea spera la o generație nouă de elevi și, probabil, puținii înscriși vor fi comasați cu colegi mai mari pentru a face o clasă simultană. Acolo unde, însă, statistic stau bine, dar se preferă alte școli, poate ar fi nevoie de un plus de comunicare cu părinții sau poate un plus de calitate. Vestea unui învățător bun poate trece granița comunei și aduce elevi din toată zona.
Clase în limba maghiară
Fără succes la clase cu predarea în limba maternă au fost cele pentru limba maghiară care au adus un elev în clasă la Șc. „Aron Cotruș” sau câte doi la Iratoșu, Șofronea, Mișca sau Olari.
CITESTE SI:
Fara excese aradene la clasa pregatitoare
Locuri libere in clasa pregatitoare
Citiți principiile noastre de moderare aici!