Administraţia oraşului arădean Pecica a interzis construirea vilelor în a căror arhitectură proprietarii vor să introducă turnuri, turnuleţe şi pagode, considerându-se că acestea ar da un aspect de „mănăstire”.
Viceprimarul oraşului Pecica, Miodrag Stanoiov, a declarat că în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local au fost votate, în unanimitate, reguli noi pentru cei care intenţionează să-şi construiască o casă. „Imobilele nou-ridicate trebuie să se încadreze în arhitectura clădirilor din jur, pentru a nu modifica aspectul zonei. Faţa oraşului s-a modificat deja în unele zone din cauza caselor cu turnuri, turnuleţe şi pagode. E nevoie de o nouă reglementare pentru a evita construcţiile care contrastează cu aspectul oraşului. Nu avem nimic împotrivă ca lumea să îşi construiască vile, dar fără aspect de mănăstire”, a declarat Miodrag Stanoiov.
Mai bine mai târziu…
Petru Antal, primarul oraşului Pecica, a spus că persoanele care doresc să construiască vor avea o libertatea foarte mare de construire, doar că vor trebui să respecte arhitectura imobilelor vecine. „Consilierii locali au fost de acord cu măsura, câţiva dintre ei manifestându-şi regretul că nimeni nu s-a gândit la acest aspect cu zece – cincisprezece ani în urmă, când a demarat construirea multor palate cu turnuleţe din oraş”, a afirmat Petru Antal.
Zeci de vile cu turnuleţe
Noile reguli vor fi aplicate atât în oraşul Pecica, cât şi în satele Turnu şi Sederhat. Primarul din Pecica a mai spus că, potrivit unei reglementări naţionale, cei care vor să ridice construcţii care nu se încadrează în Planul Urbanistic Zonal vor fi nevoiţi să prezinte Primăriei un studiu de oportunitate realizat de un specialist. În oraşul Pecica, precum şi în satele aparţinătoare acestuia, au fost construite după 1990 zeci de vile cu turnuri, turnuleţe şi pagode, marea majoritate a proprietarilor fiind etnici romi.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!