„Activitățile se vor desfășura conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar. Astfel atât elevii cât și profesorii vor veni la școală urmând ca programul zilei să cuprindă activități specifice” precizează Claudius Mladin, inspectorul școlar general.
Fără zi liberă la școală
Fără zi liberă la școală
Gata cu iluziile. Luni, 5 octombrie se va face școală. Inspectoratul Școlar Județean Arad a dat în cursul zilei de joi un comunicat prin care a precizat negru pe alb că de Ziua Educației elevii și profesorii vor fi la școală.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Zeci de preşedinţi sau locţiitori ai acestora de la secţii de votare din judeţul Arad s-au retras de la alegeri.
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește astăzi vizita Rapidului în primul joc din tripla cu „giuleștencele”.
România
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, informează Reuters.
2
România
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters.
Citiți principiile noastre de moderare aici!