Un parc naţional pe care mai nimeni nu-l mai vrea protejat, într-un Congo în care eroii se numără pe degete, iar petrolul ucide, ca de fiecare dată, o viaţă într-un corp pe care nu ţi l-ai dorit şi într-o lume care cu greu acceptă că vrei, se impune şi poţi să fii altfel, un vis de campion de curse pe care din start ţi-l spulberă societatea şi familia disfuncţională, dar la care nu renunţi, din încăpăţânare şi pentru că „nu se poate să nu se poată” şi, la final, o imagine rusească, un film concept considerat de unii drept cel mai bun documentar al tuturor timpurilor.
Asta aţi ratat dacă nu aţi ales să mergeţi în week-end, adică de joi până duminică inclusiv, la Cinematograful Arta şi să gustaţi din plin, pe gratis, o ofertă de nouă filme, toate cu premii prin străinătate, căutate şi propuse arădenilor de Mona Nicoară. Va mai fi anul viitor aşa ceva, dar tema nu va mai fi probabil nici portretul, nici peisajul şi poate nici dramele. Până atunci, vor fi lungi analize despre ce merită arădenii, câţi bani merită cultura, cât de lung va fi festivalul fARAD, unde îi e locul în cultura cinematografică românească etc.
fARAD a închis uşa poveştilor din 2015
fARAD a închis uşa poveştilor din 2015
Sute de mii de locuinţe dărâmate pentru un vis cultural pe care nu l-a mai dus nimeni la capăt, un nasture primit în schimbul unor vieţi şi a unei întregi Patagonii a apei, o poveste despre cum nici măcar prin „subtergfugii” n-ai cum să faci faţă unei omeniri care te vânează, când alegi sau se alege pentru tine să fii vedetă, o lume tristă care mută inteligent piese doar pe tabla de şah, o întreagă lume a cărei fiecare mişcare e pusă la păstrat, pentru că e bine să ştim tot despre tot, şi câţiva eroi care vor să iasă şi să spun că atunci când ţi-ai pierdut intimitatea vieţii private ai pierdut orice urmă de libertate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele AUR, George Simion, a transmis un mesaj, marți, după ce judecătorii Curții Constituționale au respins contestația depusă de Călin Georgescu la decizia Biroului Electoral Central de invalidare a candidaturii sale la alegerile prezidențiale din luna mai.
2
România
Judecătorii Curții Constituționale au respins marți contestația depusă de Călin Georgescu, fiind menținută decizia Biroului Electoral Central de invalidare a candidaturii sale la alegerile prezidențiale din luna mai, au declarat pentru AGERPRES surse din CCR.
7
Local
Calculatoare și componente IT de pe toate continentele, dintre care unele rare, se găsesc în colecția de aproximativ 5.000 de piese a lui Florin Mărcuș, un economist care și-a amenajat un muzeu într-o clădire din centrul orașului Arad și care speră să intre în Cartea Recordurilor cu cele 2.500 de procesoare pe care le-a adunat în ultimii ani.
2
Evenimente
O coproducție slovacă, cehă și maghiară, care vorbește despre ascensiunea naționalismului în Slovacia anilor 1940.
Local
232 de persoane s-au prezentat la spital, iar în urma investigațiilor medicale de specialitate efectuate de către medicii de medicină de urgență, 102 au necesitat internare.
ARADON Sport local
ARAD. La nici 17 ani, Alexandru Blidar este o speranţă a secţiei de atletism de la CS Universitatea Arad.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad, cu fetele de la FCC UAV în componență, a câștigat Cupa României 3x3 feminin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!