La sfârşitul anului trecut, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care a modificat Legea Farmaciei. Principala modificare adusă de noul act normativ constă în eliminarea excepţiei privind înfiinţarea farmaciilor în centre comerciale, gări şi aerogări.
Trăiască excepţia!
În ultimii şapte ani, în Arad au fost înfiinţate şapte farmacii, toate – numai pe bază de excepţii. Ele funcţionează în spaţii comerciale de mare dimensiune, cum sunt – spre exemplu – cele de la Kaufland, Armonia, Atrium şi, mai nou, Profi. Trebuie amintit însă că din cele şapte, cel puţin trei (Grand Center, San Marco, Gemi Center) s-au închis după şase luni sau un an de la înfiinţare pentru că nu au reuşit să se susţină financiar.
Este posibil ca astfel de farmacii să se mai înfiinţeze. Asta pentru că „cererile de autorizare care au fost depuse la Ministerul Sănătăţii până la 31 decembrie 2010, vor fi soluţionate în funcţie de vechea lege a farmaciei. Nu ştim câte cereri sunt depuse, nici câte vor fi aprobate” – spune Daniela Barbu, preşedinte al Colegiului Farmaciştilor din Arad.
Nemulţumire
Dacă eliminarea excepţiei privind înfiinţarea farmaciilor în centre comerciale este o măsură salutată de farmacişti, nemulţumirea acestora este că „nu au apărut nişte criterii geografice, de distanţă între farmacii. Deci farmaciile se pot muta, în continuare, una lângă alta. Nu există o repartizare uniformă a lor. În Aradul Nou, spre exemplu, sunt doar două farmacii (lângă strada Constituţiei şi în zona gării) – foarte puţine pentru un cartier aşa de mare. În schimb, în Vlaicu sau Pârneava sunt de la şapte farmacii în sus. Un criteriu de distanţă ar fi fost binevenit” – opinează explică Daniela Barbu.
Neconcordanţa
Deşi ministrul Sănătăţii susţine că „în România, este respectată media UE de 3.400 locuitori/farmacie”, realitatea din Arad îl contrazice. În municipiu, avem 74 de farmacii (71 cu circuit deschis şi trei cu circuit închis, în spitale), la o populaţie de 170.000 de locuitori. adică o farmacie la 2.300 de locuitori, şi nu la 3.400, cum spune ministruL Cseke. În celelalte oraşe din judeţ sunt 27 de farmacii, iar în sate şi comune sunt 35.
DIANA DUŢU
Citiți principiile noastre de moderare aici!