ARAD. Povestea arădeanului care a fost înşelat la farmacie a stârnit un val de revoltă. Nici măcar în medicamentele pe care le cumperi să nu mai ai încredere? Cum să ţi se vândă medicamente care să nu aibă inscripţionat termenul de valabilitate? Ce motive ar avea cineva – fie o farmacistă – să taie din blister exact partea pe care este specificată data expirării dacă nu chiar faptul că medicamentul era expirat?
„Suntem de acord cu pacientul nostru asupra confuziei create” – au reacţionat reprezentanţii Catena Management, după publicarea articolului din Jurnal arădean/ Aradon. Şi au continuat cu următoarele precizări: „Situaţia relatată nu are nicio legătura cu un posibil produs expirat. De altfel, am verificat întregul lot al acestui produs şi nu s-au identificat serii cu date de expirare mai devreme de luna noiembrie 2019. Decizia de a tăia blisterele în zona cu data de expirare a fost o alegere personală a farmacistului, justificată printr-o cauză obiectivă (respectiv deteriorarea ambalajului în timpul transportului, în zona decupată), dar în totală neconcordanţă cu politica firmei noastre.” Punctul de vedere al Catena a fost postat (şi) pe pagina de Facebook a Aradon şi nu a rămas netaxat: „Am distribuit 13 ani medicamente și nu mi s-a întâmplat să se distrugă blisterul exact unde e trecut lotul și data expirării. Să se mai spargă un sirop, o fiolă… da, se mai întâmplă” – a replicat un cititor Aradon.
Totuşi, Catena Management a ţinut să asigure „pe toţi cei implicaţi şi pe toţi pacienţii noştri că acesta este un caz strict izolat şi că s-a dispus deja aplicarea măsurilor administrative care se impuneau”.
Chestionaţi asupra măsurilor administrative exacte care s-au aplicat în cazul petrecut la Arad, reprezentanţii Catena Management au răspuns: „Persoana care a greşit se află în perioada de cercetare disciplinară, urmând să fie sancţionată conform Codului Muncii. Produsul în cauză este eliberat în cantităţi foarte mari în orice farmacie, el neputând ajunge la expirare pe stocuri.”
Producătorul pune punctul pe „i”
Povestea nu se opreşte, însă, aici. E.C. – arădeanul care a păţit-o la Farmacia Catena situată în Arad, B-dul Revoluţiei nr.52-54 – s-a adresat şi producătorului medicamentului incriminat, Labormed-Pharma. A dorit să afle dacă există o cât de mică posibilitate ca blisterele cu Captopril să poată fi comercializate fără a avea precizat termenul de valabilitate pe ele. Iată răspunsul primit de clientul înşelat:
„Labormed-Pharma SA este deţinător al Autorizaţiei de Punere pe Piaţă nr.44/2007/01-02, pentru produsul Captopril LPH 50 mg comprimate. Produsul în cauză se comercializează exclusiv în formele sale autorizate, şi anume: cutie cu 3 blistere din PVC/AL, a 10 comprimate fiecare sau 2 blistere din PVC/AL, a 10 comprimate fiecare, însoţite de prospect, neexistând situaţii în care Labormed-Pharma să livreze către clienţii săi produse vrac sau blistere neambalate. Fiecare cutie şi blister sunt inscripţionate cu seria de fabricaţie a produsului şi cu data de expirare. Etapa de ambalare (primară – în blistere, secundară – în cutie individuală şi terţiară – în cutie colectivă) în Labormed-Pharma se efectuează automat, procesul de inscripţionare a seriei şi datei de expirare pe blister se realizează cu ajutorul unor echipamente specializate care sunt asistate de programe informatice validate, neexistând posibilitatea ambalării blisterelor fără inscripţionarea seriei şi a datei de expirare. De asemenea, livrarea către clienţi se realizează doar cu paleţi pe care sunt depozitate cutii colective, făcând astfel imposibilă distribuţia cutiilor neinscripţionate cu serie şi dată de expirare. În cei peste 25 de ani de existenţă a societăţii noastre, este prima sesizare de acest tip şi excludem posibilitatea ca produsul să fi suferit modificări ale ambalajului primar (blister) în cadrul Labormed-Pharma. În eventualitatea unei investigaţii privind acest incident care ne poate aduce şi nouă prejudicii de imagine, vă asigurăm de faptul că Labormed-Pharma va colabora cu autorităţile care vor fi implicate în acest caz.”
CITEȘTE ȘI:
http://www.aradon.ro/aradean-inselat-la-farmacie/2198150
Citiți principiile noastre de moderare aici!