Evenimentul dedicat copiilor va fi organizat, în Parcul „Aventura Voinicilor“ din municipiul Arad, prima întâlnire cu cei mici fiind programată duminică, 7 mai. „Organizatorii abia așteaptă reîntâlnirea cu cei mici, cu atât mai mult cu cât evenimentul aniversează anul acesta 11 ani de la debut. Din program nu vor lipsi atelierele creative, jocurile, baloanele modelabile, pictura pe față, concursurile dar şi multe alte activităţi potrivite pentru cei mici”, transmite biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad.
În luna mai vor avea loc patru întâlniri în parc: 7 mai, ora 17 – Spectacol interactiv pentru copii cu Soso și Nuți–personaje pe picioroange; 14 mai, ora 17 – Picnicul copilăriei (prezentare și pregătire de alimente sănătoase–platouri haioase); 21 mai, ora 17 – Jocurile copilăriei/Primăvara copiilor; 28 mai, ora 20 – Seară de film în aer liber.
Citiți principiile noastre de moderare aici!