Rămâne doar să ai bani ca să faci faţă spitalizării cu tot ce presupune aceasta (inclusiv sau mai ales atenţiile pentru doctori) şi să mai ai şi sumele necesare ca să poţi refuza mâncarea îndoielnică primită în incinta unităţii medicale. Şi asta deoarece, de curând, aleşii municipali au votat amenajarea unui fast-food ecologic în incinta fostului Spital Municipal, investiţie care va demara în acest an.
Aleşii CLM au aprobat lucrări de investiţii, reabilitare şi modernizare la imobilele în care îşi desfăşoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad, printre care închirierea, în condiţiile legii, a unui spaţiu, neutilizat în prezent.
În trecut aici a funcţionat bucătăria fostului Spital Clinic Municipal iar pe viitor, potrivit actului, tot aici va fi amenajat un fast-food ecologic care va deservi pacienţii spitalului, aparţinătorii, precum şi personalul unităţii.
Şi Primăria Arad are ceva de câştigat de pe urma acestei închirieri: jumătate din veniturile obţinute de spital din închirierea acestui spaţiu vor fi virate în bugetul oraşului, aşa cum se arată în hotărâre: „Administratorul are obligaţia să vireze la bugetul local sumele încasate din închirierea sau concesionarea bunurilor proprietate publică, mai puţin o cotă-parte de 50 la sută pe care are dreptul să o încaseze potrivit legii”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!