Din fericire nu era nimeni pe trotuar când tencuiala clădirii s-a desprins şi s-a prăbuşit pe trotuar, căci altfel bucăţile din faţadă puteau răni serios trecătorii. Imediat după ce o parte din faţada imobilului a căzut, zona a fost împrejmuită cu o bandă alb-roşie, bandă ce nu se afla acolo până la acest eveniment. Locatarii din zonă ne-au spus că faţada clădirii s-a prăbuşit din cauza geamurilor termopan care le-au înlocuit pe cele vechi de lemn şi pentru că proprietarul clădirii, spun oamenii, ar fi făcut lucrări în podul imobilului. Locuitorii din zonă ne-au mai precizat că imobilul – clădire istorică – are un singur proprietar care este aşteptat să sosească la faţa locului.
Faţada unei clădiri a căzut astăzi, în zona Teatru
ARAD. O parte din faţada unei clădiri din zona Teatru s-a prăbuşit marţi dimineaţa pe trotuar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluție prin care condamnă invazia Rusiei în Ucraina și solicită retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, exprimându-și totodată sprijinul pentru această țară și integritatea ei teritorială, dar de data aceasta cu opoziția SUA și cu mult mai puțin sprijin decât în anii precedenți, relatează EFE și AFP, citați de Agerpres.
Local
Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad vor încheia un protocol pentru modernizarea liniei de tramvai Arad-Ghioroc.
ARADON opinii
Consider, cu doza de subiectivism aferentă, că generația din care fac parte este cea mai norocoasă.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
3
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!