Ştim să visăm frumos, iar faptul e evident dacă citim proiectele pe care Primăria Arad le supune la vot, lună de lună, aleşilor muncipali. Ce-i drept, până la transformarea lor în realitate, drumul e lung, iar uneori imposibil de parcurs, dar acest fapt nu împiedică Primăria Arad să plătească noi şi noi proiecte şi PUD-uri care vorbesc de un Arad perfect. Aşa este şi cazul proiectului care face referire la realizarea unei zone pietonale pe centrul oraşului, proiect în care se vorbeşte, printre altele, de refaţadizarea blocurilor, mai ales a celor din zona centrală. Mai exact, aceasta este una dintre propunerile celor de la Hist Urban, propunere inclusă în studiul final privind realizarea traseului pietonal. Concurs de idei
Aici se vorbeşte de elaborarea “unui studiu pentru <<refaţadizarea>> blocului în ideea de a integra cât de cât în zonă, chiar făcând obiectul unui concurs de idei”, dublat de elaborarea unor hotarâri sau reglementari locale privind dispariţia tuturor elementelor perturbatoare de pe faţade şi elaborarea unui studiu de culoare pentru toată zona centrală.
Fără cutii şi ţevi de gaz
Proiectanţii cred că ar trebui găsită, totodată, o soluţie pentru cutiile cu contoare de gaz şi pentu ţevile de gaze de pe faţade (exemplu fiind cel al oraşelor Sibiu şi Sighişoara, unde această problemă a fost rezolvată, în centrul istoric). Pentru viitorul apropiat sunt probabil luate la ochi blocurile din zona centrală a oraşului, în condiţiile în care pentru cele din cartiere nici măcar cei din oraşele occidentale nu reuşesc să găsească soluţii.
A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!