Ar putea fi veşti bune în domeniul reabilitării imobilelor, dar faptul pare că nu ne ajută cu mai nimic pe noi, arădenii. A apărut o actualizare a legii 153/2011, ce face referire la creșterea calității arhitectural ambientale a clădirilor și prin care se stabilește și cota de participare a deținătorilor de clădiri monument istoric la cheltuielile de intervenție asupra acestora. Lucrările de intervenție asupra clădirilor se pot realiza, se aratp, doar cu hotărâri ale consiliilor locale și județene prin programe care cuprind organizarea, monitorizarea și controlul realizării măsurilor de reabilitare structural arhitecturală a anvelopei clădirilor inclusiv fundamentarea alocațiilor de la bugetul local și modalități de recuperare a cheltuielilor de la deținătorii clădirilor.
Jumătate din bugetul local
Pe scurt, ce este important pentru asociațiile de proprietari aici este faptul că 50% din cheltuielile pentru intervenția asupra acestor clădiri va fi plătit din fondul de reparații al asociației, iar cealaltă jumătate va fi suportată din bugetul local, atenție… în limita fondurilor aprobate anual pentru această destinație. De precizat că această cofinanțare se face doar în cazul clădirilor monument istoric, zone de protecție a monumentelor istorice, clădiri protejate datorită valorii lor culturale prin PUB, clădirile din zonele construite protejate sau din centrele istorice ale localităților. Numai că aici vine baiul, spune mai marii ULAL Arad.
„Legi avem, programe avem, documentații avem însă voință de realizare nu prea avem. Ne ocupăm de documentații, analizăm, clasificăm, discutăm, iar nivelul de degradare al clădirilor este tot mai crescut: riscăm să ne cadă tencuiala acestora în timp ce ne odihnim pe bănci moderne și scumpe. Facem regenerare urbană iar clădirile sunt tot mai sumbre și nesigure. Clădirile nou apărute, după spusele proprietarilor, nu sunt la nivelul de calitate și siguranță raportat la prețul pe care l-au achitat. Asa că, până la realizarea efectivă a intervențiilor asupra clădirilor, ne vom mulțumi cu o birocrație tot mai încărcată și absolut necorespunzătoare erei în care trăim”, a declarat supărată pe legi, birocraţie, dar mai ales lipsă de voinţă la nivel local, Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!