ARAD. FCC Baschet Arad s-a impus acasă cu CSM Satu Mare, scor 83-65, în etapa a 7-a din grupa A în LNBF. Diferența le oferă „galben-albastrelor” avantajul rezultatelor directe într-o eventuală egalitate la finalul fazei a doua a sezonului regulat. Arădencele au condus peste 35 de minute și au făcut diferența din semicerc și de la linia de fault.
FCC-ul avea nevoie de o victorie la peste 8 puncte pentru a sta mai bine în confruntările directe cu sătmărencele, în caz că vor încheia la egalitate la finalul grupei A. Manuel Rodriguez a început partida cu Hadzovic, Webb, Pop, Ardelean și Karakasevic.
Oaspetele au marcat primele și au avut câteva recuperări ofensive în startul partidei. „Galben-albastrele” au reușit să treacă de pressingul avansat și au găsit drumul spre coș, finalizând din apropierea panoului. După câteva minute echilibrate, arădencele s-au distanțat și aveau 21-14 la prima pauză. Diferența a ajuns la 10 puncte în sfertul secund, dar „alb-roșiile” au reușit câteva triple prin care s-au apropiat. La jumătatea partidei tabela arăta 36-35.
Echilibrul s-a menținut și în primele minute după revenirea de la vestiare, vicecampioana trecând puțin la conducere, cu Mosby greu de oprit. Elevele lui Rodriguez au scos mai multe faulturi în sfertul trei, reușind să se distanțeze după ce au transformat liberele și au finalizat câteva contraatacuri după intercepții. Oaspeții au primit tehnice pentru proteste în repriza secundă. La ultima pauză scorul era 53-46.
FCC-ul a rupt echilibrul cu un run de 10 puncte prin care s-a dus la 72-56. Publicul arădean a venit în număr mare la acest meci important și le-a împins de la spate pe gazde, care s-au dezlănțuit în atac, au continuat să se distanțeze și s-au impus cu 83-65.
FCC Baschet Arad – CSM Satu Mare 83-65 (21-14, 15-21, 17-11, 30-19)
Adrienne Webb și Veatriki Akathiotou au reușit din nou prestații excelente contra CSM-ului, cu 23 și 22 de puncte. Robinson a fost aproape de double-double cu 14 puncte și 9 recuperări. Pentru FCC Baschet Arad au mai înscris: Karakasevic 7 puncte, Ardelean 7 puncte, Hadzovic 6 puncte (7 pase decisive) și Fodor 4 puncte. A mai jucat Pop.
Marcatoare CSM Satu Mare: Mosby 23 de puncte (9 recuperări), Olah (Orosz) 9 puncte, Miljkovic 9, Ervin 8 puncte (10 recuperări), Podar 7 puncte, Ferenczi 4, Popescu 3 și Huțanu 2.
Banca a făcut diferența
Jucătoarele intrate de pe banca arădeană au contribuit cu 40 de puncte, față de 9 ale rezervelor sătmărene. 16-2 a fost scorul la puncte înscrise după greșeli adverse, 1-10 la cele din a doua șansă și 30-20 din căciulă. „Galben-albastrele” au făcut diferența cu șuturile din semicerc (25 de reușite din 42 față de 15/33) și cu aruncările libere (24 transformate din 29 față de 8/17). Oaspetele au marcat mai mult de afară, 9 triple față de 3, dar procentajul a fost mai bun pentru arădence. A fost echilibru la recuperări, 35-34, dar „alb-roșiile” au prins mai multe mingi sub panoul advers, 15 față de 4.
Au urcat pe 2
Cu această victorie FCC Baschet Arad urcă pe locul doi cu 18 puncte (7 victorii/4 înfrângeri). Sătmărencele sunt pe trei cu 17 puncte (7/3). Pentru vicecampioană urmează marți restanța de acasă cu liderul neînvins, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe (20 de puncte). În runda a 8-a, programată weekendul viitor, arădencele au ultima deplasare din grupa A, la Universitatea Cluj. CSM Satu Mare va primi vizita Olimpiei CSU Brașov.
Elevele lui Manuel Rodriguez au nevoie ca sătmărencele să piardă un meci în plus până la finalul fazei a doua a sezonului regulat, pentru a încheia la egalitate cu vicecampioana. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci „galben-albastrele” vor avea avantajul duelurilor directe și vor obține locul 2, care duce direct în semifinalele Ligii Naționale.
Trimite articolul
XFelicitari pentru victorie!
Din respect pentru cel ce a fost Imre Davidhazy,de al carui nume sunt legate multe performante ale baschetului aradean,trebuia tinut un moment de reculegere.Pacat.
-
Isztorie
-
Istorie: Imi Davidhazy a fost un simbol al baschetului arădean, odihneasca – se in pace! Puțini sinceri care merg la sala astăzi pot înțelege cine a foat Imi bacsi.
Fără sa jignesc pe cineva, probabil putini știu ca nebunia baschetului feminin arădean are la origini, vorbind de antrenori, trei nume: Wünsch, Prica și Davidhazy.
Restul este comerț cu amintiri…
Vedea-aș un film din 1994 când Aradul a câștigat primul titlu din istorie .
Câți dintre voi erau născuți atunci?
Dacă nu ne respectam trecutul, nu ne respectam pe noi înșine!
Un minut de reculegere pt Davidhazy era obligatoriu !! -
Glumesti? Tovarasul Urban nu are atata …. defapt nu are