La slujbă au asistat zeci de cunoscuţi, prieteni şi rude, care au cântat şi s-au rugat pentru Felix şi Larisa. Logodiţi înainte cu o zi de cumplitul accident, mirii au fost nevoiţi să îşi amâne nunta până în viaţa de apoi. „Ce să zic… Mi-e nepot! Îmi pare foarte rău că s-a întâmplat aşa! E al doilea nepot pe care îl îngrop în două săptămâni”, a spus mătuşa lui Felix. Felix avea 23 de ani, iar logodnica lui, Larisa, 21. Aveau toata viaţa înainte, dar destinul a decis ca ceasul lor să se oprească aici după ce tânărul, care se afla la volanul maşinii sale, a întors autoturismul în mijlocul şoselei care traversează localitatea Şicula, fără să se asigure corespunzător, vehiculul fiind lovit în plin de către o altă maşină care circula cu viteză.
De mână
„Au fost găsiţi împreună, în urma accidentului, ţinându-se de mână. În urma accidentului Felix încă trăia şi parcă nu a vrut să iasă de acolo, din maşină, ci a ţinut-o pe Larisa de mână, aceasta arătând că ei vor să meargă împreună. Dacă au vrut să meargă împreună, pe drumul căsniciei, nu au mai putut, dar ştim că ei au mers acolo, sus în cer, de mână”, a povestit Cristian Precup, membru al Bisericii Baptiste Maranata. Cei doi nu au mai putut fi salvaţi, chiar dacă pompierii, ajunşi primii la faţa locului, au încercat să-i resusciteze. Aşa se face că doi tineri, logodiţi cu o zi înainte de tragedie, să moară deodată, în aceeaşi maşina în care se mai aflau părinţii băiatului şi fratele acestuia. Împăcaţi şi resemnaţi, membrii familiei au aşezat trupurile celor doi în Biserica Baptistă Maranata, din Arad, pentru ca toată lumea să îşi poata lua rămas bun de la ei, cu un cântec sau cu o rugăciune, ori în tăcere…
„Sunt şocată! Se iubeau şi voiau să se căsătorească! Au fost copii deosebiţi, mi-a fost atât de dragă… A fost un şoc, cuvintele sunt de prisos”, a spus o apropiată a familiei fetei.
De la biserică, unde zeci de coroane au fost depuse în jurul celor doi tineri, cortegiul funerar a plecat spre cimitirul din cartierul Grădişte. Larisa Cărău şi Felix Soltesz au rămas împreună şi în ţărână, ei fiind îngropaţi, aşa cum au murit, împreună.
Citiți principiile noastre de moderare aici!