ARAD. În noaptea de 16 spre 17 septembrie, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați că o femeie în vârstă de 47 de ani, din Arad, ar fi fost agresată fizic și verbal de soțul ei, un bărbat de 46 de ani, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiu. În urma evaluării riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, împotriva bărbatului. Acum, acesta este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
De asemenea, în județ, polițiștii Secției 10 de Poliție Rurală Gurahonț cercetează un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Brazii, care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, și-ar fi agresat soția de 41 de ani, lovind-o peste față, fapta având loc în 16 septembrie. Și în acest caz a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Femei agresate de propriii soți
Femei agresate de propriii soți
Două femei au solicitat protecție din partea polițiștilor arădeni după ce soții lor le-au agresat fizic și verbal.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Deși așteptăm bicicletele de câțiva ani, avem un regulament pentru închirierea lor. 90 de minute costă 10 lei.
Local
Joi după prânz, structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Arad au dat startul unei razii în apropierea fostelor puncte de trecere a frontierei de stat, din județul Arad.
România
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidențiale din România, conform unei decizii pronunțate joi.
UT Arad
„Nici nu are rost să vă spun că echipa are antrenament după-amiază, nu dimineață, așa că nu înțeleg cum a putut apărea o asemenea minciună”.
5
UT Arad
ARAD. În partea a doua a acestei luni, campionatele din întreaga lume iau o pauză de două săptămâni, iar Superliga nu face excepție. Totul, pentru că naționalele din întreaga lume intră în tot felul de competiții.
Local
ALBA. Un șofer de camion din Ghioroc, județul Arad, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând rupt de beat un TIR pe autostradă, în zona orașului Sebeș.
România
Cele șase persoane reținute de DIICOT pentru trădare și legături cu agenți ai Rusiei sunt membri ai organizației Comandamentul „Vlad Țepeș”, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!