ARAD. Patronate, federații, asociații și mii de companii cu peste 170 de mii de angajați fac parte din Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF. Confederația are și la Arad o sucursală condusă de Ana Maria Dragoș, iar proiectele pe care le vor dezvolta au un impact foarte mare în comunitate.
Modificări legislative
„În primul rând trebuie spus că activitatea CONAF are deja efecte cât se poate de palapabile, prin adoptarea unor modificări legislative. Vorbim de susținerea inițiativei ministrului Tineretului, Familiei și Egalității de Șanse privind introducerea unui impozit redus pentru mamele cu mai mult de trei copii. Apoi, suplimentarea prin HG cu 66 milioane de euro pentru finanțarea a 73 proiectelor de digitalizare depuse în cadrul Programului național Competențe digitale pentru angajații din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, ca urmare a demersurilor și întâlnirilor dintre reprezentanții CONAF și autorități. De asemenea, actualizarea conform nevoilor pieței muncii, prin elaborare sau revizuire, standardele ocupaționale pentru diverse ocupații, precum: coafor, manichiurist, cosmetician, machior, operator întreținere corporală, etc s-a făcut tot la inițiativa CONAF. Deși proiectele pe care le-a dus CONAF la bun sfârșit sunt numeroase, aș mai aminti în mod special despre <Pactul pentru educație antreprenorială>, semnat cu Ministerul Educației, ceea ce a făcut ca educația antreprenorială să fie inclusă în programa școlară pentru învățământul gimnazial. Mai mult, prin Legea educației s-au adăugat și educația financiară, juridică și antreprenorială ca materii obligatorii în școală. Și tot în domeniul educației vorbim și de programul de acordare de burse pentru mamele minore, cu scopul de a le sprijini în continuarea educației, adoptat în 2023”, a explicat Ana Maria Dragoș, președinte CONAF România – Sucursala Arad.
Proiecte pe viitor
Pentru perioada următoare, CONAF alături de Asociația Naționala a Antreprenorilor și Alianța pentru Turism au inițiat proiectul „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”. Prin acest demers de dorește acordarea unui sprijin operatorilor din turism și serviciilor conexe, în vederea identificării de soluții la problemele cu care aceștia se confruntă și poziționarea turismului românesc pe axa de dezvoltare sustenabilă. Un alt proiect este organizarea primului forum internațional dedicat pieței de venture capital din România, startup-urilor, fondurilor de investiții și întregului ecosistem antreprenorial românesc: „România Venture Forum”.
Maraton pentru educație antreprenorială
„Un proiect pe care l-am lansat deja și la Arad este <Maratonul pentru Educație Antreprenorială>, parte a Pactului pentru Educaţie Antreprenorială semnat cu Ministerul Educaţiei. Proiectul este unui național și își propune să promoveze educația antreprenorială practică în rândul elevilor de liceu și pregătirea acestora pentru un mediu antreprenorial competitiv”, a punctat Ana Maria Dragoș.
Pe lângă aceste proiecte, CONAF are în derulare multe alte inițiative atât la nivel național cât și la nivel de sucursale.
Referindu-ne strict pe plan local, anul acesta CONAF își propune să implementeze „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” și în a doua jumătate a anului să demareze o campanie care ca scop combatarea abandonului școlar.
Pentru a sublinia rolul și importanța CONAF România, Ana Maria Dragoș a reiterat:
„Credem în egalitatea de gen și de șanse din mediul antreprenorial, care oferă perspective proaspete în acord cu provocările și nevoile actuale. Credem în antreprenoriat și puterea de schimbare, transformare și creștere pe care o are asupra individului, societății și economiei unui stat. Credem că investiția în educația antreprenorială reprezintă strategia pe termen mediu și lung pentru echilibrarea forței de muncă și dezvoltarea mediului de afaceri din România”.
Drepturi și interese
CONAF acționează ferm pentru apărarea drepturilor și intereselor sociale, economice, financiare, juridice ale antreprenorilor din România în relațiile cu autoritățile publice si pentru dezvoltarea unor rețele de afaceri eficiente. La nivel național CONAF este condusă de Cristina Chiriac, iar în conducere este și o poziție de prim-vicepreședinte și 11 poziții de vicepreședinte.
Trimite articolul
Xasta nu este sotia numitului Dragos fost jandarm, dat afara in starse relatii cu puterea politica falkonista din Arad, bagatoare de seama pe la centrul de cultura?? iar sotul cu o firma de buzunar abonat la contracte cu bani publici fara licitatie??
trebuie sa dam jos cu ei, altfel Aradul va ramane pe loc in comparatie cu orasele din jur.
Oricum 20 de ani ai demolatorului isi vad efectele!
-
ea este. ai perfecta dreptate.
-
Comparație cu alte orașe?
Ce vă face să credeți că acolo e altfel?
Încă o infecție marca Geani Pistru. Si-a înșurubat pupila pt ca să mai tragă niște foloase. Se tot întinde caracatita… Ana Dragoș nu are decât meritul ca e nevasta cuiva care de ani buni e lipitoare la lucrările publice. După ce a fost ioțcu arestat a uns la cionca și falca și e unul din vectorii corupției la Arad. Iar nevasta, femeie de afaceri, nu a condus nici un chioșc de covrigi. Dar a fost directoare pe la cultura unde a făcut și acolo niște nefăcute. Nu ne mai facem bine….
-
Raluca esti frustrata rău…tare rău.
Ana Maria Dragos are o afacere care functioneaza neîntrerupt de peste 20 de ani.Fă-ți temele!-
Ce afacere?
-
aoleu….
iar vreti sa ne bagati pe gât o sageata a găștii PNL?
unde te invarti dai de câte un apendice de al lor. aici insa cu atat mai mult – nevasta lui Adi Dragoș, pe bune? Vad in poza niste doamne decente și pe treaba lor – dar cat timp vorbim de alta chestie unde madam Pistru e maestra de ceremonii, o văd si pe Tabita Cristea de la Marem, cu care se rezolva toate sindrofiile liberale, lucrurile sunt clare. Cum au acceptat Ana Nyeki sau Codruta Palcu sau Coralia Cotoraci sa activeze intr-o mizerie ce o are la conducere pe nevasta nulitate a traficantului de influență Dragoș, abonat la lucrari publice nu pot sa ințeleg.
Cam asa e cu nulitățile hrănite din corupție. Simt nevoia sa iasă in fata din când în când. Ce folos ca facem bani pe furăciuni dacă nu ne și admiră lumea.
Ce cauți Ana Maria Nyeki în poza cu asa mizerii. Nu lăsa pe tanti Geani sa iti strice imaginea și reputația la care ai muncit atât.
De ce credeti ca Ana Maria nu e ….. o piulita a sistemului!? Sunteti naivi!
vai si amar
nu ma supar pe escroci si pe impostori care nu fac altceva decât ce stiu sa facă și își urmeaza natura
cat timp oamenii buni stau deoparte, nonvalori si șarlatani precum această Ana Maria, Geani Pistru sau Tabita de la Marem vor continua sa paraziteze orasul susținând cu tupeu ca lucreaza pt comunitate