„La dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj în zona unei staţii de combustibil aflată în cartierul Aradul Nou din municipiu. Echipajul s-a deplasat la faţa locului unde a identificat persoana care a făcut apelul. Aceasta, o femeie în vârstă de 40 de ani, le-a relatat jandarmilor faptul că o persoană în vârstă se află pe străzile din apropiere, din seara anterioară, şi că prezintă un comportament dezorientat.
Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii respectivei persoane. Aceasta însă nu avea asupra sa nici un document de identitate şi nici nu a putut da detalii referitoare la nume sau adresa de domiciliu. După mai multe încercări, s-a reuşit identificarea acesteia, fiind vorba de o femeie în vârstă de 75 de ani care locuieşte în cartierul Micălaca”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad. Bătrâna a fost condusă de jandarmi la domiciliu, unde o aşteptau membrii familiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!