Victima a traversat o porţiune de drum pe trecerea de pietoni, care, însă, se termină brusc, la limita liniei de cale ferata. Paramedicii au găsit-o agonizând, cu un deget tăiat şi cu piciorul zdrobit. Accidentul a avut loc pe Calea Romanilor, miercuri, în jurul orei 20:00.
Unul dintre martorii tragicului accident a povestit că „am prins-o şi am tras-o afară de sub tramvai”.
Alţi martori au precizat că femeia „a vrut să traverseze strada, nu s-a asigurat, şoferii au oprit corect, tramvaiul a venit şi a luat-o”.
Şoferul unui autoturism care se deplasa dinspre Bou Roşu spre Aradul Nou a povestit cum a văzut el accidentul: „Veneam cu maşina dinspre Bou Roşu, stătea aici ea, lângă domnu , a fugit spontan. Aici, pe trecerea de pietoni, am oprit, am claxonat-o şi a lovit-o tramvaiul, atâta tot… Am vrut să o avertizez că trece tramvaiul şi… a lovit-o tramvaiul. Am rămas şocat”.
Femeia, în vârstă de 52 de ani, se afla în zonă, în compania unei cunostinţe, când a decis, brusc, să traverseze strada. Conform unor martori, victima ar fi ţâşnit în faţa tramvaiului.
Vatmanul susţine că nu a mai putut să evite accidentul pentru că pietonul a sărit în faţa vagonului, lăsându-l fără reacţie. „A alergat, nu am avut cum să văd pentru că eram în paralel cu maşinile şi în momentul în care a oprit cel cu maşina aveam 2-3 metri până la ea. A alergat, pur si simplu! Şi cei cu maşina au claxonat-o şi ei în ideea de a o avertiza să nu intre în faţa tramvaiului”, a spus vatmanul.
Totuşi, poliţiştii spun că indiferent de modul în care femeia ar traversa strada, vatmanul trebuia să fie atent şi să oprească.
Inspectorul principal de poliţie Lorena Pârvulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad a declarat că: „Un bărbat de 42 de ani, în timp ce conducea tramvaiul, a surprins şi accidentat grav o femeie de 52 de ani, care, în calitate de pieton, era angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată şi marcată corespunzător”.
Transportată la spital, femeia a fost supusă unor operaţii chirurgicale, starea ei de sănătate fiind, în continuare, gravă. Adrian Wienner, managerul Spitalului Clinic Judeţean Arad a precizat că „pacientul, în vârstă de 52 de ani a ajuns la noi cu o strivire a antepiciorului stâng, în urma unui accident de tramvai. Momentan este amputat doar degetul mare, dar plaga poate evolua cu complicaţii în timp, pentru că există şi fracturi la nivelul acela, iar potenţialul de infecţie este destul de mare din cauza amplorii plagii. Pacientul a mai suferit traumatisme toracic, abdominal şi cranian”. Până la încheierea cercetărilor, vatmanul a rămas fără permis, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce.
Citiți principiile noastre de moderare aici!