ARAD. Fie că activează în domeniul public sau în cel privat, angajatorii vor fi verificaţi, în perioada 24 – 26 septembrie, dacă respectă prevederile Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii. E vorba de o campanie naţională care se derulează sub sintagma „Femeie sau bărbat, ai aceleaşi drepturi”.
Prin această acţiune se are în vedere creşterea, prin prevenţie, a gradului de conştientizare a angajatorilor asupra obligaţiilor pe care le au pentru promovarea şi respectarea egalităţii de şanse şi tratament între femei si bărbaţi în relaţiile de muncă, cât şi a angajaţilor asupra drepturilor care decurg din lege pe aceeaşi temă. De asemenea, campania urmăreşte stabilirea măsurilor care se impun pentru interzicerea discriminării utilizate de către angajator, în legătură cu relaţiile de muncă şi securitatea şi sănătatea în muncă etc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!