Accidentul s-a produs în jurul orei 13, iar din primele informații obținute de la fața locului se pare că femeia se deplasa pe jos, pe marginea părții carosabile, fiind acroșată de un autoturism.
„Victima, o femeie de 59 de ani, a fost acroșată de un autoturism, ea deplasându-se pe jos pe marginea drumului. După primele evaluări se pare că a suferit o fractură de gambă și politraume minore. A fost preluată de către echipajul SMURD, conștientă și a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Arad pentru investigații”, a declarat pentru Jurnal arădean/aradon.ro, dr. Mircea Merea, director medical Serviciul de Ambulanță Arad.
FOTO: BIANCA MORARIU
Citiți principiile noastre de moderare aici!