Ideea din spatele Escape este una destul de simplă: eşti într-o cameră încuiată, înconjurat de indicii, şi ai la dispoziţie 60 de minute pentru a găsi cheia. Primul joc de acest tip datează încă din 1988, atunci când John Wilson a lansat „Behind Closed Doors“, o aplicaţie de tip text adventure, prin comenzi scrise, în care jucătorul trebuia să evadeze dintr-o cameră folosind diverse obiecte.
Un escape room este un joc: dar nu un joc pentru copii, ci unul pentru oameni mari. Conceptul este simplu: tu şi echipa ta sunteţi încuiaţi într-o cameră din care trebuie să evadaţi. Pentru asta trebuie să găsiţi obiecte ascunse în cameră, să va puneţi mintea la contribuţie şi să rezolvaţi diverse puzzle-uri (enigme, jocuri) care vă vor duce la evadare.
Primul Escape din Arad este situat pe Strada Academia Teologică, nr. 3, participarea făcându-se doar prin rezervare on-line la adresa pulsescape.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!