ARAD. „IPJ Arad a informat şi atenţionat, ori de câte ori a fost cazul, cu privire la faptul că unii dintre concetăţeni nu-şi iau nici cele mai simple măsuri de prevenire”, au declarat reprezentanții IPJ Arad. Tocmai de aceea instituția a decis să atragă încă o dată atenția arădenilor, mai ales persoanelor în vârstă, să țină cont de următoarele sfaturi:
– nu permiteţi accesul în locuinţă şi nu furnizaţi informaţii despre vecinii dumneavoastră persoanelor necunoscute care pretind că reprezintă diverse instituţii sau oferă diverse servicii!
– când aveţi cel mai mic dubiu, nu ezitaţi să sunaţi la sediul acestor instituţii pentru a vă convinge de veridicitatea celor spuse de necunoscuţi.
– nu permiteţi accesul în locuinţă persoanelor care oferă spre vânzare diferite produse.
– nu faceţi cunoscut altora locul unde ţineţi valorile şi nu vă lăudaţi cu cantitatea lor!
– nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate, şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii;
– nu ezitaţi să întrebaţi persoanele străine pe care le întâlniţi în bloc pe cine caută, astfel de întrebări descurajează hoţii.
– sprijiniţi-vă vecinii atunci când aceştia vă solicită, în scopul reţinerii unor persoane suspecte care opun rezistenţă.
În cazul în care sunteţi victima unui furt din locuință, IPJ Arad vă recomandă să anunţaţi de urgenţă poliţia și să nu atingeţi sau mişcaţi de la locul lor lucrurile din locuinţă şi, pe cât posibil, interziceţi accesul altor persoane în câmpul infracţional, întrucât se pot distruge mijloace de probă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!