Peste o sută de familii de tineri, cu vârsta până la 35 de ani, şi-au primit ieri apartamentele ANL de la marginea cartierului Micălaca. Împărţeala s-a făcut în prezenţa primarului Gheorghe Falcă, a viceprimarului Geanina Pistru şi a consilierului municipal Ovidiu Moşneag, însă fără prea mult festivism. La intrarea în fiecare dintre cele cinci blocuri a fost afişată lista nominală cu beneficiarii de apartamente în imobilul respectiv. Cheile se găseau deja în uşile de la intrarea în fiecare apartament. Beneficiarii au fost aşteptaţi de funcţionari din cadrul Primăriei, „înarmaţi” cu documentele pe care aceştia le mai aveau de semnat cu municipalitatea. Odată contractele semnate, familiile au putut începe să se şi mute.
Tragere la sorţi pe furiş?
Bucuria multor dintre beneficiari a fost umbrită, oarecum, de câţiva norocoşi care au ţinut totuşi să îşi exprime nemulţumirea privind modul în care apartamentele au fost distribuite. Asta, deoarece, tragerea la sorţi anunţată la începutul anului că va fi făcută în mod transparent, de faţă cu toţi beneficiarii, s-a desfăşurat într-un cadru extrem de restrâns: în Comisia de repartizare a locuinţelor. Chiar şi primarul a fost acostat cu întrebarea: „Unde s-a făcut tragerea la sorţi?”. Un alt beneficiar şi-a arătat nemulţumirea pentru apartamentul primit la mansardă. Primarul a subliniat că dacă nu se făcea tragerea la sorţi înainte de aprobarea listei în Consiliu, beneficiarii nu se putea muta ieri, deoarece trebuiau redactate contractele.
Blocat în prima zi
Repartizarea nu s-a făcut însă fără peripeţii. Yala uşii unuia dintre apartamente s-a blocat în prima zi! Momentul, unul amuzant doar pentru cei care nu vor locui aici a trecut după intervenţia maistrului care a spart o parte din perete. Apartamentele, în schimb, sunt extrem de spaţioase, moderne, şi dispun de toate utitlităţile, exclusiv gaz, locatarii urmând să se branşeze la reţea. Chiria este diferită, în funcţie de numărul camerelor (98 de apartamente au două camere, iar 30 sunt cu o cameră), de suprafaţa locuibilă (cuprinsă între 60-63 mp la cele cu două camere) şi etaj. Pentru un apartament cu două camere se va plăti o chirie între 124 – 134 lei, iar la apartamentele cu o cameră se va plăti lunar între 88 – 95 lei.
Un nou cartier
Primarul Gheorghe Falcă a ţinut să sublinieze că în 2011 vor fi ridicate alte blocuri ANL, în imediata apropiere a celor date ieri în folosinţă. „După selecţia dosarelor şi tragerea la sorţi, acum se face repartizarea celor 128 de apartamente ANL. Avem încă 124 de apartamente în lucru. Vom avea aici un nou cartier. Am transmis la Bucureşti Hotărârea de Consiliu Local cu solicitarea şi amplasamentul noilor blocuri. Sperăm că în primăvara anului viitor să fie aprobat Studiul de Fezabilitate, iar în toamnă să fie gata licitaţia pentru constructor, pentru ca în 2011 să fie deja la dispoziţia noastră”, a declarat Gheorghe Falcă.
O mie de solicitanţi
La apartamentele de la marginea oraşului au sperat 1009 solicitanţi. Dintre aceştia, circa 900 şi-au depus dosarele şi s-au „bătut” efectiv pentru a obţine unul dintre cele 128 de apartamente ANL.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!