Continuând tradiţia ultimilor ani, Filarmonica de Stat organizează în perioada 24-31 octombrie, cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Arădean de Muzică Vieneză. De la concertele simfonice la cele vocal simfonice, de la concertele pentru pian la recitalurile camerale sau serate de muzică şi poezie, întregul festival poartă amprenta compozitorului Franz Liszt, de la a cărui naştere sărbătorim două secole.
Franz Liszt a onorat şi Aradul în anul 1846, prin concertele pe care le-a susţinut la Crucea Albă (8 noiembrie) şi în Sala Festivă din Primăria veche (10 noiembrie ), motiv în plus de a-l considera patronul spiritual al acestei ediţii a Festivalului Arădean de Muzică Vieneză.
Concertul de sâmbătă, 22 octombrie (ziua de naştere a compozitorului), având drept titlu „Franz Liszt – 200 de ani de la naştere“, consemnează „preludiul“ festivalului. Serata muzicală, care începe la ora 19.00 şi are intrarea liberă, va fi susţinută de mezzosoprana Mihaela Işpan Mladin, actorul Valentin Voicilă şi pianistul Sorin Dogariu. Programul va cuprinde lucrările compozitorului Franz Liszt: Vallee d Obermann pentru pian, Consolation nr.1 şi nr.3 pentru pian şi Lenore – baladă pentru recitator şi pian. Serata va fi întregită de o expunere în holul filarmonicii, realizată de muzeograful Gheorghe Sabău, intitulată „22 octombrie 1811 – 31 iulie 1886 – Liszt la Arad“.
Deschiderea festivalului
Poemul simfonic Preludiile, Mephisto Waltz şi Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru pian şi orchestră de Franz Liszt, împreună cu Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră op.3 de Dinu Lipatti şi Rapsodia română nr.1 op.11 de George Enescu reprezintă programul concertului de deschidere al Festivalului Arădean de Muzică Vieneză, ediţia a VI-a. Dirijorul concertului din seara de luni, 24 octombrie, care începe la ora 19.30, este maestrul Valentin Doni. Solist este pianistul Sorin Dogariu.
A doua zi, marţi, 25 octombrie, de la ora 19.30, Filarmonica de Stat găzduieşte un recital de pian susţinut de Csaba Kiraly din Ungaria. Acesta va prezenta un program care va cuprinde în totalitate compoziţii de Franz Liszt: Waldesrauschen, Les jeux d eaux a la Villa d Este, Csardas, Liebesträume, Mephisto Waltz Nr. 1 şi Sonata în si minor.
Cea de-a treia seară de festival este o seară destinată Vienei, la confluenţa dintre două secole, între metafora excesivă a simbolismului lui Rilke şi afirmările ultime ale romantismului lui Gustav Mahler. La împlinirea a o sută de ani de la dispariţia lui Gustav Mahler, cuprindem în tematica Festivalului Arădean de Muzică Vieneză acest modest omagiu sonor, înfiripat din superbul mozaic armonic al vremii: Cantabile şi presto de George Enescu, Dansul caprei de Arthur Honneger, Syrinx şi Preludiu la După amiaza unui faun de Claude Debussy, Liebeslied – Schön Rosmarin de Fritz Kreisler, Transcripţie după două lieduri de Gustav Mahler, Piese din suitele pentru pian de Richard Strauss şi Carillon nocturne de George Enescu. Concertul face parte din seria Candlelight Soirée şi este dedicat Zilei Naţionale a Austriei. Gazda evenimentului va fi sala mică a Palatului cultural, iar concertul va avea loc miercuri, 25 octombrie, de la ora 19.30. Partea muzicală va fi susţinută de trio-ul alcătuit din Constantin Talmaciu – flaut, Andrea Szenes- vioară şi Sorin Dogariu – pian. Invitatul special al serii este actorul Valentin Voicilă, care va recita fragmente, intercalate de momente muzicale, din Poemul Rozele de Rainer Maria Rilke.
Nu numai Liszt
„Nu numai Mozart“ propunea în 2006, în contextul primei ediţii a Festivalului Arădean de Muzică Vieneză un profil de spectacol de succes. Sub genericul incitant urmau să fie prezentate, spre surpriza publicului interesat de istoria vieneză a divertismentului, cele mai reprezentative dansuri din creaţia familiei Strauss. Nu numai Lehar, Nu numai Haydn sau Nu numai Mahler, formulele din ediţiile care au urmat, au antrenat programele într-o dinamică repertorială tot mai complexă, extinzând perspectiva spre zone unicat.
Nu numai Liszt prezintă acum, în formula camerală a cvartetului cu flaut, ópusuri ale clasicismului vienez dar şi muzici îndrăgite în saloanele secolului al XIX-lea, pigmentate pe alocuri cu partituri de mare popularitate din fondul sonor italian sau francez. Programul concertului de joi, 27 octombrie, susţinut de cvartetul alcătuit din Constantin Talmaciu – flaut, Andrea Szenes – vioară, Georgiana Maria – violă şi Cristina Drăgoi – violoncel, va cuprinde: Cvartet în la major pentru flaut şi coarde, Marş turc, Cvartet în re major pentru flaut şi coarde de Wolfgang Amadeus Mozart; Cvartet în si bemol major (Rondo) de Gioacchino Rossini; Serenada de Joseph Haydn; Wiener Blut vals, Exeter Polka, Kettenbrücke vals, Pariser Polka, Polka de Johann Strauss şi Johann Strauss tatăl; Liebesleid de Fritz Kreisler; Meditaţie de Jules Massenet; Rapsodia a II-a de Franz Liszt; Dans ungar nr. 5 de Johannes Brahms şi Menuet de Luigi Boccherini.
Închiderea festivalului
Pentru penultimul concert al festivalului, duo-ul format din László Csendes – vioară şi Dolores Chelariu – pian, propun publicului arădean în seara de vineri, 28 octombrie, de la ora 19.30 un recital cameral. Din program vor face parte miniaturi pentru vioară şi pian de Franz Liszt. Evenimentul este realizat în colaborare cu Centrul Cultural al Ungariei.
Concertul de închidere al festivalului va avea loc luni, în ultima zi a lunii octombrie, de la ora 19.30. Programul va fi alcătuit din lucrarea vocal-simfonică Via Crucis de Franz Liszt (versiune orchestrală – Sabin Păutza) şi Concertul nr. 2 în la major pentru pian şi orchestră de acelaşi compozitor. Corul Academic şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Arad vor fi dirijate de maestrul emerit Ilarion Ionescu Galaţi, solistă fiind pianista Raluca Ştirbăţ din Austria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!