Castelul din localitatea Bulci este şi în acest an gazda Festivalului de muzică „Folk Maris”.
„Sâmbătă, 6 august, de la ora 18, se dă startul ediţiei a III-a la care Consiliul Judeţean Arad participă cu o finanţare de 15.000 de lei”, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, Adrian Ţolea, vicepreşedintele C.J.A.
„Ne dorim să revenim la muzica de la sfârşitul anilor ’60, iar interesul tinerilor pentru muzica folk este, de la an la an, tot mai mare. Ediţia din acest an, care se va numi «Ieri şi azi», îi va avea ca invitaţi pe: Marius Baţu, Adrian Ivaniţchi, Didina Curea, George Popovici, Daniel Julean, Nelu Pitic, Dan Miron, Titi Frenţiu, Cristi Bordaş, Maris, Livia Daniel şi Angela Darocz ” – ne-a spus consilierul judeţean Ionel Costin, unul dintre părinţii acestui festival.
„Festivalul «Folk Maris» este organizat într-una dintre cele mai vechi localităţi de pe Valea Mureşului – a precizat viceprimarul comunei Bata, Ladislau Heleport. Şi în acest an avem invitaţi de marcă ai genului şi aşteptăm arădenii să îi revadă, de această dată la noi în localitate. Scena va fi amplasată în curtea castelului de la Bulci, care încă mai poartă blazonul familiei Mocioni de Foen”.
Intrarea şi spaţiul de campare sunt gratuite iar participanţii mai pot vizita şi alte obiective turistice din zonă dar – spunem noi – şi să facă un popas la „Căsuţa veselă” sau „Arca lui Laci”, unde gazdă şi ghid poate fi chiar viceprimarul, zis Laci, aşa cum îl ştie satul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!