ARAD. Prima ediție a „Festivalului Zile și Seri de Literatură Doinaș” va avea loc la Arad în perioada 2+4 aprilie. Manifestarea este organizată de Asociația Arad Capitală Europeană a Culturii 2021 și Centrul Cultural Municipal Arad sub coordonarea scriitoarei Lia Faur. Vor avea loc lansări de carte, lecturi publice, dezbateri și recitaluri de poezie având ca temă viața și opera poetului Ștefan Augustin Doinaș. Invitați speciali sunt istoricul, eseistul, scriitorul și omul politic Adrian Cioroianu, scriitorul și jurnalistul Emil Hurezeanu, criticul literar Daniel Cristea Enache și istoricul Victor Neumann. Vor participa Gabriel Cheșcu, redactor – șef al Revistei Timpul și al Editurii Adenium, Daniel Șandru, directorul editorial al Editurii Adenium, Iași, Andrei Giurgia, editor coordonator al revistei Timpul, Iași, scriitorii Gheorghe Schwartz, Vasile Dan – președinte al Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România, Gheorghe Mocuța, Cătălin Lazurca, Andrei Mocuța, Ioan Matiuț, Lia Alb și Lucia Cuciureanu.
Trei zile pentru Doinaş
„Am gândit acest proiect din necesitatea de a aduce în prezent numele unui mare poet român, arădean, Ștefan Augustin Doinaș, uitat, denigrat și nerevendicat îndeajuns de orașul al cărui reprezentant este – ne-a declarat poeta Lia Faur. Nu îmi doresc o întoarcere în timp, o acțiune blazată, lipsită de nonconformismul generației douămiiste, deoarece însuși poetul a avut mereu un spirit tânăr, însă orice început trebuie să se bazeze pe un fundament puternic, bine cunoscut și înțeles. În acest scop am invitat la Arad personalități ale vieții culturale care pot defini mai bine cine este Doinaș, ce a scris, cum a trăit. Istoricii Adrian Cioroianu și Victor Neumann vor vorbi despre perioada comunistă, scriitorul și analistul Emil Hurezeanu, a fost prieten apropiat al cuplului Doinaș, și criticul literar Daniel Cristea – Enache, coordonatorul unui volum de poeme, «111 cele mai frumoase poezii – Ștefan Augustin Doinaș» -, Editura Nemira, 2014. Participă, de asemenea, cu lansare de carte, și Editura Adenium, Iași, precum și echipa redacțională a Revistei TIMPUL. Cred că Aradul are nevoie de astfel de întâlniri care să creeze emulația unui oraș cultural și nu a unuia muncitoresc, cum o spun adesea gurile rele. Festivalul «Zile și Seri de Literatură Doinaș» va crea, timp de trei zile, o efervescență culturală în jurul poetului arădean, în licee, bibliotecă, teatru, în fața publicului care va dori să-și schimbe puțin preocupările. Sper ca acest început să dea naștere pe viitor unui festival care să adune mari nume ale culturii românești și străine, alături și împreună cu alte acțiuni artistice ale Aradului care, în acest fel, nu se elimină, ci se completează.”
Parteneri
Festivalul este organizat în parteneriat cu: Primăria Municipiului Arad, Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Biblioteca județeană „A. D. Xenopol”, Librăria Scienta, Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal”, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, Colegiul Național „Moise Nicoară”, Colegiul Național „Vasile Goldiș”, Seminarul Teologic Ortodox și Colegiul Economic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!