Staţiunea balneoclimaterică Moneasa găzduieşte, astăzi şi mâine, o nouă ediţie a festivalului estival al clatitelor, care, în acest an, va avea sloganul „10 (zece) ani de clătite, vino să le vezi sărbătorite!”.
În cele două zile, participanţii la festival vor avea parte de multe spectacole în aer liber cu formaţii folclorice din zonă şi invitaţi de marcă precum Tinu Vereşezan, Bere Gratis, Autentic, „Rapsozii Zărandului”, precum şi solita Paula, formaţia Charisma şi trupa de dans Azucar.
Dar, mai ales, vor avea bucuria să trăiască „în direct” concursuri, care mai de care, animate de actorul Zoli Lovas, sufletul festivalului. „Aştept cu emoţie, şi în acest an, festivalul – ne spune Zoli – mai ales că este un festival estival aniversar. Vă aştept şi pe voi cu nerăbdare sâmbătă seara la parada clătitei aniversate. Şi, fiind o ediţie specială, nu pot să nu-l amintesc pe cel care a fost iniţiatorul acestui festival, Teodor Morar, şi, în mod general, vreau să mulţumesc tuturor agenţilor economici din Moneasa care s-au implicat. Eu vă propun tuturor să nu vă puneţi pofta-n cui şi să veniţi la Moneasa”
Aşadar, o propunere pentru două zile de relaxare, de petrecere şi bucurie, la poalele Codrului Moma, în Festivalul de la Moneasa, unde vă aşteaptă meşteri populari, formaţii de muzică populară şi uşoară, expoziţii, tombole, concursuri şi…clătite pe săturate.
JA -V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!