Institutul Francez din România prezintă cea de-a 29-a ediție a Festivalului Filmului Francez – „Échos”, care va avea loc între 20 și 30 martie 2025, în București, Arad și în alte 10 orașe din țară (Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara).
La Cinematograful „Arta” din Arad proiecțiile vor avea loc în 26, 27 și 28 martie, de la ora 19.00, filmele care vor fi vizionate urmând să fie anunțate în curând. Accesul publicului va fi gratuit.
Sezonul „Primăvara Franceză Împreună” reprezintă punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România, sărbătorit între mai 2024 și mai 2025, marcând un secol de angajament dedicat cooperării culturale, științifice și educaționale dintre Franța și România.
Festivalul Filmului Francez devine un moment de referință al acestui sezon, oferind publicului ocazia de a descoperi cinematografia de autor franceză în toate formele sale, printr-o selecție efervescentă de producții reunite anul acesta sub numele Échos.
Tema din acest an a Festivalului, „Échos”, explorează modul în care poveștile și imaginile rezonează de-a lungul generațiilor. Transmiterea din generație în generație, relațiile, memoria și reînnoirea se află în centrul unei selecții care pune sub semnul întrebării epoca noastră și transformările sale.
Secțiuni
În secțiunea Panorama, publicul va putea descoperi filme care au fost prezentate la cele mai prestigioase festivaluri internaționale.
Competiția Tinere Talente – Lungmetraj pune în valoare filme realizate de o nouă generație de cineaști, ale căror opere au cucerit deja critica și publicul.
Secțiunea Public tânăr oferă o selecție de filme adaptate tinerilor spectatori, copii sau adolescenți. Inițiind noile generații în cinematografia de autor franceză, festivalul le oferă o deschidere către povești universale și opere care hrănesc imaginația.
Competiția Tinere Talente – Scurtmetraj aduce în prim-plan cinci scurtmetraje realizate de tineri cineaști francezi, dintre care mai multe au fost selecționate la Festivalul Internațional de la Clermont-Ferrand. Un juriu format din tineri critici români va desemna câștigătorul care va beneficia de o rezidență la Résidence de Poche a Institutului Francez din România.
Organizatori
Festivalul Filmului Francez este organizat de Institutul Francez din România la București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara și co-organizat de: Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret ‚Jean Constantin‘ Constanţa, Arta by Cityplex Sfântu Gheorghe, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Alianța Franceză Suceava, Muzeul Județean Mureș și Consiliul Județean Mureș.

Citiți principiile noastre de moderare aici!