A fost Festivalul Florilor, o acţiune organizată de Liceul Teoretic „Jozef Gregor Tajovsky”, Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România şi Asociaţia Grădinarilor din Nădlac. A fost concretizarea unui proiect care s-a derulat timp de patru luni, în care au fost implicaţi 30 de tineri şi alţi 20 de membri ai comunităţii locale. Scopul proiectului a fost acela de a valorifica potențialul floral al oraşului, dar și potenţialul diferitelor materiale biodegradabile.
Festivalul Florilor a avut loc pe scena din Parcul Central. Aici s-a prezentat parada modei, s-au desfăşurat ateliere de creaţie, s-a făcut „face painting”, s-au creat măşti, s-a cântat şi s-a dansat. Participanţii au fost îmbrăcaţi în ţinute speciale, cu tematică florală (orhideea, flori de mac, trandafirul, margarete, flori de măr și de cireș); pergola în care s-a desfăşurat spectacolul a fost împodobită, de asemenea, cu flori – atât naturale, cât şi hand made.
Citiți principiile noastre de moderare aici!