Covăsânţ. A IV-a ediţie a Festivalului folcloric dedicat etnologului şi muzicologului Ioan T. Florea a adunat,duminică, pe scena Taberei Ortodoxe din Covăsânţ artişti talentaţi din toate generaţiile, care au smuls ropote de aplauze numerosului public spectator.După cuvântul de întâmpinare rostit de primarul Traian Balint, au urmat la microfon vicepreşedintele CJA Adrian Ţolea şi senatorul Constantin Igaş, care au adresat cuvinte de mulţumire organizatorilor şi cetăţenilor din frumoasa comună podgoreană prezenţi la festivitate, iar profesorul şi dirijorul Gelu Stan de la Radio Timişoara a făcut referire la importanta moştenire culturală lăsată de Ioan T. Florea.
Apoi a fost oficiată slujba de pomenire a marelui sărbătorit, de către pr. paroh Mihai Octavian Blaj şi corul “Buna Vestire” al parohiei Ortodoxe Covăsânţ, dirijor viceprimarul Marius Oneţ.
În continuare, moderatoarea întâlnirii, cântăreaţa Voichiţa Suba, a făcut prezentarea unui CD cu tineri interpreţi arădeni, care, sub îndrumarea prof. Mărioara Miclea de la Şcoala Populară de artă Arad, bat cu putere la porţile consacrării artistice: Andrada Dinga, Mădălina Păcurar, Simona Stănilă, Laura Pui, Ileana Clipei, Roxana Suciu, Cosmina Brădean, Mădălin Chindriş, Bogdan Tagarcea, Dorin Neag, Vlad Şerban. Rând pe rând, fiecare şi-a prezentat live piesele favorite, sub acompaniamentul orchestrei “Rapsozii Zarandului”, dirijor maestrul Petrică Paşca, fiu al Covăsânţului.
După această infuzie de tinereţe artistică, au urmat “piesele grele” ale spectacolului: îndrăgiţii şi mult apreciaţii cântăreţi Malvina Naghi, Tiberiu Crişan, Voichiţa Suba, Olivia Cotocea Cotuna şi Nineta Popa, care au încântat asistenţa cu minunatele lor interpretări. Ritmurile vioaie şi antrenante ale dansurilor populare româneşti au fost aduse pe scenă de ansamblurile de dansuri populare “Păstrătorii Tradiţiei” din Covăsânţ- instructor Marian Raţiu şi “Spicul” din Olari-instructor Petre Răuţ, cu soliştii vocali Violeta Trif, Anamaria Bonchiş, Adina Lup şi Florin Stoian.
“Este o mare cinste pentru comuna noastră să aniverseze an de an o personalitate de primă mărime a folclorului românesc, aşa cum este Ioan T. Florea. Sămânţa aruncată de el în brazda rodnică a dealurilor Podgoriei, a Ţării Zarandului şi a altor plaiuri arădene, crişene sau bănăţene, dă roadă bogată, dovadă fiind aceşti minunaţi tineri interpreţi, pentru care cântecul şi jocul popular reprezintă modul lor de a se afirma în viaţă. Pentru a continua munca marelui nostru înaintaş, organizăm începând cu acest an, un festival-concurs denumit sugestiv «Tinere Talente», prin care copiii şi tinerii cu înclinaţii artistice se pot face cunoscuţi” a declarat primarul Traian Balint.
Citiți principiile noastre de moderare aici!