La conferinţa de astăzi au fost prezenţi
criticii Doru Mareş şi Victor Scoradeţ,
ambii membrii ai echipei de promovare a Festivalului
Underground „Arad –
Fun”, actorul Nicu Mihoc, directorul
artistic al manifestării şi Aura Corbeanu
vicepreşedintele Uniunii Teatrale din Romania.
Aradul a fost reprezentat de regizorul Radu Dinulescu,
directorul Teatrului de Marionete şi, alături
de Victor Scoradeţ, unul dintre selecţionerii
spectacolelor participante la ediţia din acest an
a festivaluilui.
Pentru început a fost ilustrat un scurt istoric
al Festivalului Underground „Arad –
Fun”, au fost prezentate trupele
participante şi proiectele mai importante ale
ediţiei din acest an, ediţie care va cuprinde
şi o secţiune nouă, de film,
într-o selecţie realizată de Cornelia
Paloş. Nicu Mihoc a încercat şi o
definire a termenului de underground, fiind folosit
în acest caz atât pentru a denumi teatrul
independent, dar „şi
modalităţi alternative de a face
teatru”.
Aura Corbeanu a asigurat reprezentanţii
Festivalului Underground „Arad –
Fun” de sprijinul UNITER şi a
făcut recomandarea ca susţinerea
acordată trupelor de teatru independente să
nu se rezume la posibilitatea oferită de a juca
în faţa unui public entuziast, ci să
constea şi într-o promovare pe site-ul
oficial al manifestării: „M-aş
bucura ca pe site-ul www.undergroundfestival.ro să se
poată găsi câteva date despre trupele
independente româneşti. Cred că acest
lucru ar fi de folos şipubliculuişimembrilor acestor trupe, având în
vedere că nu deţin posibilităţi
financiare şi de altă natură pentru a se
promova singuri”, a declarat Aura
Corbeanu.
Festivalul Underground „Arad –
Fun” este o manifestare a Casei de
Cultură a Municipiului Arad în colaborare cu
Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului
Naţional, Institutul Polonez din Bucureşti,
Centrul Ceh din Bucureşti şi Institutul
Cultural Francez din Bucureşti.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!