BATA. Mândria comunei Bata şi a vrednicului ei primar, ing. Ion Micurescu, o reprezintă păstrarea tradiţiilor şi a obiceiurilor din vechime, între care la loc de cinste se află vânătoarea. „Noi vrem să transmitem tuturor că vânătoarea a evoluat, pe parcursul a mii de ani, de la o îndeletnicire pur existenţială şi distructivă la un sport nobil, în care omul şi natura se află într-o simbioză perfectă, ancorată temeinic în principiile moderne ale ecologiei şi protecţiei mediului înconjurător”, declară „Badea Ion”, primarul organizator al acestui festival cinegetic devenit unul de tradiţie.
A şasea ediţie a Festivalului Vânătorii de la Bata s-a bucurat de prezenţa a numeroşi vânători, dar şi a unor şi mai numeroşi spectatori care au apreciat probele de concurs, gustoasele bucate pregătite la faţa locului şi spectacolul care a întregit această frumoasă manifestare culturală.
Au participat asociaţii şi grupe de vânătoare din judeţul Arad: Aradul Nou, Mailat, Caporal Alexa, Târnova, Tauţ, Bata (FIAC şi Mocioni-Stârcea), Zăbalţ, Hubertus Ghioroc, Dumbrăviţa, Milova, Săvârşin-Petriş, Pecica, Ineu, Lipova, Zăbalţ, precum şi din Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin. Aceştia s-au întrecut în probe specifice precum panourile de trofee, expoziţia raselor de câini, hărţuirea mistreţului la ţarc, vânătoarea cu şoimi, cea mai apreciată probă fiind cea culinară, cătlanele în care fierbeau gulaşul, tocăniţa, fasolea, balmoşul şi bograciul atrăgând ca un magnet vizitatorii. Jurizarea a fost făcută de specialişti de renume precum Cosmin Mariş din Consiliul General al Vânătorilor şi Antonio Pasarelli, cunoscut realizator de emisiuni TV, cel mai bun juriu fiind publicul, care a secat toate căldările.
Ca oaspeţi de seamă i-am remarcat pe senatorul Constantin Traian Igaş (care şi-a aniversat aici ziua de naştere), deputaţii Claudia Boghicevici şi Dorel Căprar, preşedintele CJA Nicolae Ioţcu împreună cu mai mulţi consilieri judeţeni, o masivă delegaţie a forului organizator – AJVPS Arad în frunte cu preşedintele Nicu Deme şi preşedintele filialei Lipova, Viorel Brătian, preşedintele Camerei de Comerţ Arad, Gheorghe Seculici, protopopul de Lipova, Onea Crinel Ioan, cu un sobor de preoţi din zonă care au săvârşit slujba religioasă, primari de oraşe şi comune din judeţ, reprezentanţi ai Universităţii „Vasile Goldiş” Arad cu un stand de protecţie a mediului în ariile protejate de pe Mureşul inferior, reprezentanţi ai CJ şi AJVPS Caraş Severin, ai Facultăţii de Agricultură şi Medicină Veterinară din Timişoara şi o delegaţie a fraţilor din Republica Moldova.
Indrăgiţii cântăreţi Lioara Boşcu, Petrică Miulescu Irimică, Petrică Velescu şi Melinda Ţolea au încântat publicul, iar focurile de artificii care au aprins cerul nopţii au încheiat apoteotic o minunată sărbătoare a vânătorilor şi a comunei Bata.
Citiți principiile noastre de moderare aici!