Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului internaţional de teatru francofon „Amifran” începe sâmbătă, 23 octombrie, ora 20.30, pe scena mare a Teatrului Clasic „I. Slavici”, cu spectacolul profesionist „1,2,3 Theatre!” de Alain Sabaud, care doreşte să-i sensibilizeze pe tineri cu lumea teatrului.
Deschiderea oficială va avea loc duminică, 24 octombrie, la ora 14, după care primul spectacol în festival va fi „Le petit chaperon fou”, prezentat de trupa Mini Amifran Arad.
„În ediţia din acest an – ne-a informat prof. Florin Didilescu, preşedintele Asociaţiei „Amifran” – vor participa formaţii din 9 ţări – Austria, Belgia, Canada, Spania, Franţa, Italia, Rusia, Serbia şi România – şi 34 de oraşe. De remarcat că trupele din liceele „Mihai Eminescu” Baia Mare, „Andrei Mureşanu” Bistriţa, „Papiu Ilarian” Dej vin la festivalul nostru de peste 15 ani”.
Spectacolele au loc, timp de patru zile, după-amiaza de la ora 14, în câte două reprize (cu o pauză de masă).
„Festivalul nu este doar o expoziţie de spectacole – a completat Papa Didi (n.r. Florin Didilescu) -, ci şi o şcoală a spectatorului. Vom avea 9 ateliere pe parcursul a trei dimineţi. Iar miercuri, între 10-12, toate atelierele se prezintă, într-un spectacol, cu ce au lucrat”. Tot în această idee, pe parcursul zilelor de festival se organizează „En culise”, prilej de discuţii despre ce au văzut, ce le-a plăcut şi ce nu, de a pune întrebări celor care au jucat, etc
Conform tradiţiei, joi, de la ora 14, se desfăşoară concursul de cultură şi civilizaţie franceză, dedicat, în acest an, lui Albert Camus şi piesei sale „Caligula”
JA-V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!