ARAD. Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” a marcat, în avans, deschiderea anului şcolar, duminică, printr-o festivitate specială. Elevii liceului, dascălii, părinţi, bunici şi invitaţi ai şcolii au celebrat noul început pe terenul noului proiect de construcţie a Liceului Baptist, din Subcetate. Cu picioarele pe pământ, printre pietre şi pietricele, dar în compania ritmurilor muzicale de fanfară, cu toţii au participat la o festivitate atipică, încărcată de emoţie şi bucurie.
Cei prezenţi s-au putut convinge cu ochii lor că visul construirii Complexului Şcolar Baptist a început să prindă aripi. Şantierul a fost deschis, iar la începutul acestei luni au demarat şi primele lucrări: s-a realizat un drum de șantier și platforma pentru parcare și spălat roți; s-a realizat împrejmuirea (gardul) și poarta de acces; s-a montat panoul de identificare a șantierului; s-a realizat perna de balast (suportul pentru fundații) corp C3 şi C1. Proiectul baptiştilor arădeni prinde contur pe strada Cetății, nr.1, vizavi de fostul GI Motor. E vorba de o investiţie de aproximativ 7 milioane de euro care se va realiza etapizat, pe parcursul a 5 ani.
Două clase în containere
Până la finalizarea grandiosului proiect, Liceul Baptist îşi desfășoară activitatea educațională în patru locații distincte. Continuând trendul anilor precedenţi, numărul elevilor a crescut şi în acest an şcolar, impunând conducerii şcolii crearea a două clase noi. Odată cu aceasta, însă, a fost identificată problema lipsei de spaţiu.
Soluţia a venit de la Primărie care a achiziţionat şapte containere pentru amenajarea sălilor de clasă – o investiţie de aproximativ 30.000 de euro. În suprafaţă totală de 180 de metri pătraţi, containerele au fost montate în curtea liceului situat pe strada Ioan Suciu. O sală de clasă e formată din unirea a trei containere, iar un container a fost transformat în hol. Încăperile sunt dotate cu tot ce e nevoie – sistem de încălzire, climatizare, iluminat – şi oferă suficient spaţiu astfel încât cei 26-30 de elevi dintr-o clasă să poată fi aşezaţi „cu distanţare, fără probleme”.
Citește și:
Trimite articolul
X“” grandios proiect “” ??!! OMG !! Daca vreti sa numiti un proiect grandios , atunci există doar unul singur care se construieste acum in aceasta tară : noul pod peste Dunare de la Braila . Ala este un proiect grandios asa cum il definesc inginerii si arhitectii. Nu o constructie banală si neinteresantă ca cea din articol… Tristă tară a ajuns Rrromania.
-
cred ca trista si frustrata esti tu…lasa oamenii sa investeasca in invatamant de calitate…ltb este printre cele mai bune licee din Arad…marele atu,conceptii si comportament crestin…asa ca nu mai fiti invidiosi pe oamenii mai civilizati si mai buni ca voi…
-
Serios!? Oameni mai civilizati!? Păi cam toți spagarii din administratia locală sunt neoprotestanti…
Iar despre ,,educația” crestina a copiilor, lăsați-o ca macane, isi indoctrineaza copiii de mici dar nu-i educa cu cei 7 ani de acasă.
Ca să lamurim chestiunea, idoctrinarea religioasa nu este sinonim cu educația.
-
Și au parcat ca magarii pe spațiu verde și trotuar, nu cumva sa se miște 100m pe jos, oamenii domnului :)) lepre
-
E cre(s)tini !
Adica votanti pnl si aur.
Mai sunt licee mai este și o universitate Vasile Goldiș mai este Aurel Vlaicu au nevoie de asemenea condiții mă refer de banii aceea se puteau investi în aceste școli printr-o infrastructură în care să aducă mai bine zis că calificarea angajaților și a personalului auxiliar școlilor de ce nu se pune și problema în felul acesta având în vedere că și colaborarea trebuie făcută pe o gândire care să ajute toți copiii ia uitați-vă cat să rad de foame voi știți cat plătesc copiii pentru aceste educație ar trebui făcută școala aia să meargă numai pe soare apa din rău Mureșului și pe dezvoltarea infrastructurii în sensul că să mai crească acolo și niște roșii niște castraveți da și totul să fie la un nivel încât să aducă o infrastructură care să compenseze cu normele școlare din toate oh infrastructure told her
-
Pentru Romana apasati 1!
agramatule, nici tu nu intelegi insiruirea ta de cuvinte :))
PS: Vasile Goldiș este privata, iar universitatile de stat au o anumita autonomie si ar trebui sa se descurce cu finantarile. Dar ce pretentii sa ai de la plagiatoarea Lile Ramona si comunista Lizica Mihut?
Să nu-mi spuneți că nu se va putea face această școală se poate face școală am fost în câteva școli din țară este posibil așa ceva dar fără oameni în care să contribuie de acum la lucrare nu nu nu va ține foarte multe și trebuie oameni care care cu cei care construiesc acolo cei care participă la construcții prin calificările să zicem care ar trebui să le aibă în școală trebuie să fie și ei acolo și să coopereze cu copiii bineînțeles deci să lucreze și la Liceul privat și la una dintre școlile din oraș sau oricare ar fi din acest județ neapărat pentru că numai așa se poate aduce contribuții comunităților noastre din Arad
Mult succes,si Dumnezeu sa va sprijineasca
Breaking News: Succese fără de BOR
Un exemplu de implicare și de participare.
Cine o sa finanteze aceasta lucrare , cultul respectiv sau toti contribuabilii aradeni…? Intreb asa din curiozitate nu de altceva……
-
Cultul, bisericile baptiste si donatori benevoli. https://www.edufort.ro/
-
pai hai sa vedem, ce fel de copii invata acolo, doar baptisti sau si alte confesiuni religioase…?Intre si eu tot din curiozitate.
-
Invata copii din diverse confesiuni religioase, nu doar baptisti.
-
Io vreau un liceu yehovist !
Când se va face asa ceva si unde anume?
Da și eu vreau să participe la asemenea construcții dar vreau să aduc la cunoștință că sunt oameni care și-au dat copiii pentru că într-adevăr se face o școală bună dar cei care muncesc acolo sau cei care ar trebui să zicem să aibă o calificare în tot ceea ce fac în pre jurul școlii tot ce înseamnă deacuma școală ar trebui implicați oameni deci de exemplu 10000 sunt nici părinți care își doresc să contribuie prin care să-și aducă aportul și să fie plătiți bineînțeles la un nivel să zic așa mediu în care să-și aducă serviciile lor în ajutorul celor care vor fi calificat să lucrezi acolo deci trebuie neapărat Ziua de azi trebuie compensată într-un fel deci este o foame nimeni nu se preocupă de acest lucru în sensul să ofere câteva avantaje legat de o grădină în zona aceea de un parc verde o legătură cu infrastructura normală minimă care trebuie să fie în acea zonă și care să lege orașul printr-o infrastructură mă refer cu un autobuz electric cu ceva facilități care să cel puțin să semene în tot ceea ce înseamnă educație și muncă mă refer la Astra vagoane la cei care fac tramvaie la cei care muncesc ca să câștigi un ban cinstit și aduc și o contribuție diversității orașului și vă dați seama că vând și tramvai acei oameni nu I know the judge and some noted to catch is she in Moka
-
inca un analfabet, ia-te d mana cu @Zabrani si mergeti invartindu-va:)
-
Ești incompetent sau ai dioptriela ochiul drept ce sa mai spun spagarule
-