Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Pecica, s-a urcat la volan cu o alcoolemie de 0,98 mg/l alcool în aerul expirat şi a lovit un autoturism în care se aflau mai multe persoane, printre care şi o fetiţă de 11 luni care a fost grav rănită. Poliţiştii care au efectuat cercetări la faţa locului au stabilit că Ioan Nicolae P. de 44 ani, din Pecica, în timp ce a condus un autoturism marca Renault Laguna din direcţia Nădlac spre Arad, datorită pierderii reflexelor pe fondul consumului de alcool, (0,98mg/l alcool în aerul expirat la testarea cu aparatul alcooltest) nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de un autoturism marca Ford Mondeo condus în aceeaşi direcţie de mers de către Nicuşor T. de 43 ani din Italia, şi a intrat astfel în coliziune faţă-spate cu acesta . În urma impactului a fost accidentat grav bebeluşul de 11 luni, iar o minoră de 15 ani, care se afla tot pe bancheta din spate a autoturismului Ford Mondeo, a fost rănită uşor. De asemenea, au fost răniţi uşor conducătorul Renault-ului, Ana Simona D. de 30 de ani şi Dan G. de 33 de ani, pasageri pe bancheta din spate a aceluiaşi autoturism. Şoferul care a provocat accidentul a fost reţinut de poliţişti pe bază de ordonanţă de reţinere şi urmează să fie prezentat Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu alcoolemie peste limita legală.
Beat la volanul unui autobuz. Urmarile…
Accident provocat pe DN7 de un poliţist beat
Beat criţă, a furat un camion ca să meargă la birt
Citiți principiile noastre de moderare aici!