Cinci din cei zece câştigători ai Premiilor de fidelitate Jurnal arădean din septembrie au câştigat pentru a doua (Eudochie Orodan, Elisabeta Cosma, Viorica Cioara, Dinu Geoldeeg), respectiv a treia oară (Traian Sbârcea) la concursul destinat abonaţilor noştri. Bucuroşi de norocul care-a dat peste ei, fericiţii câştigători ne-au împărtăşit câteva din impresiile lor despre Jurnal arădean.
„Sunt abonată din 90 şi sunt foarte mulţumită de acest ziar. Îl primesc la prima oră şi, până nu-l citesc, nu merg nicăieri. Îmi place deoarece conţine informaţii din absolut toate domeniile” – spune Viorica Cioara. „Eu citesc Jurnal arădean de la A la Z. Asta e odihna mea!” – adaugă Elisabeta Cosma. „Sunt mulţumit pentru că publicaţi informaţii care ne interesează, atât din Arad, cât şi din localităţile judeţului şi chiar de la nivel naţional” – completează Gheorghe Anton din Lipova.
Banii….
Viorica Cioara va împărţi premiul – „jumi-juma” – cu vecina sa, Mărioara Păcurar, pentru că şi abonamentul l-au făcut pe din două. Eudochie Orodan le va lua nişte cadouri nepoţilor ei, Bogdan şi Elisa. Doina Şilinca e hotărâtă să achiziţioneze trei candelabre pentru acasă, în timp ce Iuliana Blajovan şi-a propus să-şi cumpere nişte alimente. Constantin Mihulin e foarte generos: „îi dau banii contabilei de-acasă că are grijă să-i drămuiască; de 56 de ani o face foarte bine”.
JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!