„Fii corect, trăieşte în siguranţă” a fost mesajul transmis poliţiştilor către elevi în cadrul unei întâlniri. Poliţiştii de prevenire au discutat cu elevii despre cât de importantă este familia şi sfatul părinţilor, apartenenţa la un grup de prieteni/ anturajul care poate să îi îndemne uneori la fapte delincvente, precum şi prezenţa la şcoală şi continuarea şcolii. Elevii au fost informaţi şi despre măsurile care pot fi luate pentru copiii care comit infracţiuni şi nu răspund penal întrucât nu au împlinit vârsta de 14 ani.
„Elevii au vizionat un film cu mesaje preventive ale unor adolescenţi deţinuţi, iar ulterior au fost dezbătute cauzele pentru care copiii şi adolescenţii ajung uneori să fure, să se bată, ori să consume droguri. Tot în cadrul activităţilor preventive, poliţiştii de prevenire au participat şi la jurizarea concursului „Consecinţe” organizat la aceeaşi unitate de învăţământ. Concursul se derulează de-a lungul anului şcolar până în luna iunie, astfel încât, lunar, la iniţiativa psihologului şcolii, elevii de gimnaziu vor dezbate consecinţele anumitor comportamente”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!