La o zi după publicarea articolului „Artiștii filarmonicii s-au mobilizat: cântă pentru arădeni, online” în Jurnal Arădean și pe aradon.ro, în care prezentam o acțiune a unui grup de artiști din cadrul Filarmonicii Arad care a înregistrat un clip video cu interpretarea compoziției lui Beethoven „Oda Bucuriei”, conducerea Filarmonicii Arad a reacționat. Redăm mai jos declarațiile telefonice ale managerului instituției, Doru Orban.
„Din respect pentru publicul arădean – despre kitschul care a fost pus acolo, eu am discutat cu câțiva. Li s-a pus o linie melodică, o înregistrare din Austria, și fiecare, de acasă, a căutat să demonstreze și să mimeze un fel de cântare, «Odă Bucuriei». Văd că și comentariile sunt că «cei mai reprezentativi artiști ai filarmonicii au fost pe scenă». Vă spun că nu este așa. Nu reprezintă Filarmonica, Filarmonica este în sediul Palatului Cultural, noi avem 55 de oameni în orchestră, 45 în cor, avem cei doi dirijori și asta este Filarmonica, și nu postarea asta, kitschul ăsta pus acolo, cu trei tromboni și două viori. Or, publicul arădean trebuie să știe și varianta oficială. Noi suntem în șomaj tehnic, iar problema noastră acum este să asigurăm salariile și supraviețuirea instituției mai departe, în condițiile în care nu vom ști ce vine după 15 mai. Dar comentariile și faptul că «conducerea nu face nimic»… în conducere, să știți, avem și consiliul artistic, și ne sfătuim de luni de zile despre ce este de făcut”
„Nu se cântă cu trei tromboni și două viori”
„Îmi pare foarte bine că în această înregistrare apar un domn cornist care din luna septembrie nu a mai cântat la Filarmonică pentru că are probleme mari cu dantura și este în concediu fără plată, e în Elveția acum. Îmi pare foarte bine că un domn fagotist care este chemat în fața comisiei de disciplină din luna februarie, nu s-a prezentat niciodată, și el este în Elveția și nu poate veni acasă din cauza Covidului, dar văd că e mare artist al Filarmonicii. Eu încă o dată vă spun, publicul arădean nu poate fi păcălit așa, cu o mimare. «Odă Bucuriei», Beethoven, nu se cântă cu trei tromboni și două viori întâia, în niciun caz”
„Problema este să nu ne îmbolnăvim”
„Noi am încercat de-a lungul timpului să facem anumite înregistrări, dar artiștii s-au dus până acolo încât au forțat ieșirea de pe scenă. «Până nu ies microfoanele de pe scenă, noi nu cântăm, pentru că vrem drepturi de autor». Or, noi nu putem da acum, în pandemia asta, în condițiile astea destul de aspre, în care mai mult de trei oameni nu-i voie să se adune și spectacolele sunt anulate. Eu nu înțeleg ce puteam face mai mult pentru instituție. Fac tot ce se poate și ne chinuim împreună să vedem ce se poate face din 15 mai, dar încă o dată, nu e bine că ieșim în ochii publicului arădean cu declarații de genul ăsta, că nu se face nimic și că artiștii au luat problema în propriile mâini. Nu înțeleg ce problemă au luat, pentru că problema la ora actuală este să nu ne îmbolnăvim, să putem cânta pe viitor cu cât mai mulți artiști, să îi ținem în pâine pe toți artiștii Filarmonicii. Problema noastră cea mai mare va fi oare cum vor cânta coriștii, pentru că trebuie să cânte cu mască, oare cum vor cânta suflătorii, pentru că trebuie să cânte cu mască. Astea sunt problemele noastre. Chiar când a izbucnit pandemia asta, m-ați întrebat de ce mai țin repetiții pe scena Filarmonicii. A fost o intenție de a alterna câte o săptămână de concediu cu câte o săptămână de activitate. În săptămâna de activitate veneau jumătate de suflători, jumătate de cordari, jumătate de cor, ca să pot să îi răspândesc prin sală. Asta a fost intenția, nu s-a putut, pentru că astea au fost condițiile și asta a fost obligatoriu de respectat.”
Ce spune dirijorul
„Din discuțiile pe care le-am avut cu anumiți instrumentiști (care au apărut în filmare – n.r.), ei ne-au spus că li s-a pus în față o linie melodică, o înregistrare de la Viena și fiecare a făcut un fel de aerobic acolo, ca să se vadă cât mai bine. Lucru care nu cred că caracterizează artiștii Filarmonicii Arad. Și instituția filarmonică în niciun caz. Sunt aici cu dirijorul Neagu, domnul Gherghel, Avrămuț, șeful de partidă. Stăm și suntem total amărâți, că astea nu-s vremuri de lovit Filarmonica”, spune Doru Orban. După acest moment, la telefon a intervenit Cristian Neagu, dirijorul orchestrei simfonice. „Întăresc spusele domnului manager: înregistrarea pe care ați văzut-o pe Facebook este un fake, sunetul nu aparține filarmonicii din Arad, iar instrumentiștii care s-au angajat să facă chestiunea asta nu au aprobarea managementului Filarmonicii. Deci noi nu suntem răspunzători și nu ne reprezintă. Și, mai mult, ne face rău, pentru că comentariile tendențioase care apar acolo subliniază faptul că Filarmonica poate acționa și numai în zece oameni, ceea ce nu este adevărat. Filarmonica luptă acum să supraviețuiască prin menținerea sănătății oamenilor și prin menținerea șomajului tehnic, care nici ăla nu este sigur, deci nu avem nevoie acum de acțiuni de felul ăsta”, a declarat acesta.
„O glumiță muzicală”
Managerul Filarmonicii a adăugat că „a fost o glumiță muzicală, dar nu pot să tolerez așa ceva, pentru că publicul arădean nu poate fi păcălit cu un fake. E un pic jenant, situația e jenantă, nu reprezintă Filarmonica. Eu sunt de acord să facem tot felul de acțiuni, dar când se va putea, când vom avea voie și când restricțiile astea ne vor permite să ieșim chiar cu grupuri mai mici, cu concerte camerale cu orgă, online”. După această declarație, la telefon a intervenit și violonistul Florin Gherghe, concertmaestru al Filarmonicii Arad. Acesta a declarat că „domnul manager are perfectă dreptate, aceștia nu sunt colegii noștri (sunetul nu este al colegilor – n.r.), e un fake. Nu se face, mai ales pentru că nu au avut aprobarea dânsului. Ne cunoaștem colegii, (interpretarea – n.r.) nu poate să aibă calitatea asta. Părerea mea este că nu se face așa ceva și, în primul rând, trebuia aprobarea managerului”.
Artiștii neagă acuzațiile
Am cerut și părerea celor care apar pe pagina de Facebook „Artiștii Filarmonicii Arad”, care sunt acuzați că au mimat cântatul, folosind o înregistrare de la Viena și despre care managementul spune că nu reprezintă Filarmonica. „Reprezentăm muzicienii Filarmonicii. Cu alte cuvinte, facem reclamă pozitivă, se poate vedea pe pagină, la reacțiile oamenilor. Noi, ca artiști, cu toate că suntem în şomaj tehnic, ne simțim departe de oameni și ne este dor să cântăm. Ne dorim liniște, nu scandal, nu vrem să supărăm pe nimeni. Am venit cu un lucru pozitiv, suntem artiști, iar muzica se cântă. Cât despre clipul video, invităm pe oricine să vadă proiectul: sunet, video, tot montajul, cum sună fiecare instrument separat și, evident, împreună. Avem toate dovezile necesare pentru a demonstra că totul este cântat 100% de muzicienii care apar în clipul video. Este o muncă de două săptămâni, foarte grea, care are scopul de a arăta că Filarmonica este aproape de public. Restrânși de tehnologie, cu înregistrări făcute cu telefonul, am reușit să facem ceva pozitiv. Referitor la restul colegilor, care nu apar, vă spunem că unii nu au fost disponibili, iar alții nu au vrut. Concertmaestrul, de exemplu, a fost contactat de două ori, dar a refuzat”, spun aceștia. Totodată, artiștii au adăugat că în următorul proiect își doresc să fie cât mai mulți muzicieni din orchestra Filarmonicii. „Nu dorim scandal, nu dorim să ne certam cu nimeni, vrem doar să ne vedem de treaba noastră și să fim pe placul publicului arădean”, încheie aceștia.
Trimite articolul
X”dar nu pot să tolerez așa ceva, pentru că publicul arădean nu poate fi păcălit cu un fake” boss, avem vreo 10 cunoscatori in tot orasul… ce deac discutam? care public? Politicienii si vedetele de carton mereu prezente au cultura muzicala? Scrie undeva Viena si am citit eu Arad? Daca nu ar fi snobii in oras ati muri de foame… hai sa fim seriosi!!!
-
Vă contraziceți, domnilor! E un “kitsch” sau un “fake”? În prima variantă, muzicienii nu se prefac și după gustul dlui manager jumătate din orchestra Filarmonicii nu reprezintă “sunetul” orchestrei..căci în video nu apar majoritatea oamenilor lui de casă. Sau e un “fake” după părerea dlui Neagu, adică oamenii fac playback, dar sunetul e al orchestrei din Viena? Cred că muzicienii sunt încântați să fie comparați cu o asemenea orchestră. O dulce calomnie, domnule Neagu, dar tot calomnie se cheamă!
Filarmonica Arad este inca o institutie unde trebuie refacut tot de la zero. Ati reusit sa distrugeti tot!
In loc să cântați și voi cum fac alte orchestre celebre din lume online, mai bine faceți circ! Bine ca bani primiți!
-
Daca managerul nu dorește prezenta in online a instituție cu ce sunt de vina artistii?
Instrumentistii au făcut o înregistrare pe cont propriu pentru public. Unde au greșit în demersul lor? De când ai nevoie de aprobarea șefului tău că sa postezi pe rețelele de socializare? Cât despre ideea că se face playback, este totul o minciuna grosolană pentru care se poate intenta proces de calomnie.
-
Dacă vrei adevarul intra pe pagina defb Artiștii Filarmonicii Arad .
In tara orbilor chiorul este rege.
Problema este cu vesmintele regelui. Regele fiind gol🤣
Publicul nu poate fi pacalit!
De fapt cine este acest Doru Orban!???
Un fost instrumentist mediocru in orchestra filarmonicii Arad!!
Cu ce drept acuză artiștii de playback….!!?
Este total depășit de situație și de ce înseamnă să promovezi o instituție de cultură!
-
Probabil a devenit director când s-a săturat să tot facă “aerobic” cu biata violă. La stadiul ăsta s-a oprit, de asta nu înțelege ce înseamnă să fii muzician.
-
Cum “cine e Orban?”. Este cel a extins Kitschul in domeniul administrativ.Acuza artistii de kitsch, uitand sa aminteasca de concertele organizate de el in care erau chemati colaboratori doar in ziua concertului sau de concerte realizate cu o singura zi de repetitie. Asta da kitsch administrativ.Numindu-l manager la filarmonica , primartia a marcat un mare gol in cultura aradeana.
“Kitschul de care amintește, “Magerul” Filarmonicii, că este un fake !! A primit aprecieri cît nu a reusit el în toată cariera lui artistică si Managerială să facă. Membrii care au participat la așa zis “kitsch”, au reusit să primească aprecieri din toate colțurile lumii , ce d-l Manager a reușit să aducă pe scena Filarmonicii , doar Vitezii , Corvinii , si alti amatori care nu au de a face cu actul artistic. Așa , dragilor , despre Filarmonică si despre Arad se vorbeste , nu datorită faptelor mărețe înfăptuite de Manager .Tocmai “Kitshul ” Artistic a reușit să aducă Aradul acolo unde ne dorim cu toții în Europa . Să vă fie RUȘINE D-LE VIOLĂ A6A
Dacă domnul Orban ar fi luat apararea institutiei si artistilor dupa articolul la adresa inactivitatii institutiei, scris de aceelasi autor, as fi crezut ca acesta chiar crede cand spune ca tine la institutie. Daca ar fi facut asa incat sa promoveze online si la tv lucrari din arhiva, din nou, poate l-as fi crezut si articolul anterior si acest “kitsch” nu ar fi existat. Si totusi bine ca exista, noi cei din public apreciem ca in ciuda acestor vremuri artistii se gandesc sa isi rupa din timp si gasesc solutii. Dl Orban, daca nu va convine gasiti dvs solutii, dar mai repede, ca totusi au trecut luni.
De la început se vede clar că. filmulețul este trucat și naiv Dar nici Filarmonica orașului nu-i orchestra de la Carnegie Hall. Printre atâtea decese, jafuri, accidente, incendii și alte nenorocirii e un moment care face să uiți de gânduri, să zâmbești . Oricum , felicitări inițiatorilor.
Ps. Propun mai marilor Filarmonicii să facă pe măsura valorii lor niște clipuri asemănătoare. Vă mulțumm anticipat.
-
Prin ce se vede ca filmuletul este “trucat si naiv”? Nesincronizarea din video,daca la asta te referi, nu inseamna ca instrumentistii fac “aerobic”.
P.S: Carnegie Hall este o sala de concerte unde concerteaza solisti si orchestre de renume din toata lumea, nu are o orchestra proprie.
Daca nu e initiativa Centrului Cultural Judetean Arad e kitch, tipic pentru un manager sustinut de administratia locala. Ma gindesc cu jale cum era Filarmonica Arad prin 1968 si ce a juns acuma. Sint curios cind va ajunge in fine sa fie orchestra simfonica, adica 64 de instrumentisti. Cu instrumentisti adusi cu conventie de la Timisoara si repetitii de ansamblu de mintuiala, cu dirijori in trecere prin Arad, te apuca disperarea la ce interpretari se ajunge. De tacea filozof raminea.
este relevant faptul ca artistii de la filarmonica aradeana se descurca mai bine fara conducatorul suprem al lor el manager care in loc sa ii promoveze ii acuza de kitch si de playback …… mai mult se poate observa o demonstratie din partea lor cum ar trebui sa arate o pagina de institutie culturala (vedeti si alte filarmonici) pe cand la arad pe.pagina este pauza totala …
E clar ca managerul Filarmonicii din punct de vedere profesional nu prea are ce comenta. Faptul ca primaria l-a pus director nu inseamna ca l-a si dotat cu competente. Totusi aceeasi primarie ar putea sa ii atraga atentia ca angajatii sunt cu contractele de munca suspendate si directorul nu poate sa le interzica desfasurarea unor activitati specifice profesiei lor.
Acelasi manager a vrut sa-si sanctioneze unii colegi care criticau conducerea, pe motiv ca” prejudiciau imaginea Filarmonicii”.
Se pare ca atunci cand el isi denigreaza angajatii (altfel niste profesionisti adevarati) nu aduce niciun prejudiciu institutiei pe care incearca sa o conduca.
Nu știu cine e boul care a scris mesajul ăsta dar crede-mă că e înregistrată de ei 100% in primul rând în original piesa continuă și nu are sfârșitul lor de pe înregistrare care se vede că e improvizat special să încheie momentul muzical care toți îl știm ca imnul Europei, în al doilea rând nu contează că sunt doar câțiva violoniști pentru că ei pot trage câte variante vor și cel care ia mixat poate liniștit să dubleze munca lor și în al treilea rând se vede că nu e fake pentru că e un pic falsut în câteva momente și crede-mă că nu iei de la Berlin sau altă orchestră o înregistrare cu defecte așa vizibile… Se trezesc toți ziariștii să scrie articole dictate de la Orban care săracul dacă îl auziți cun cântă la viola să vezi acolo fake…
Atâtea minciuni într-un articol, rar mi-a fost dat să citesc. Cum e posibil ca liderul unei instituții de cultură sa aibă o astfel de atitudine față proprii angajați. Declarația concertmaestrului este halucinanta. El își cunoaște colegii și crede că nu pot sa cânte la acest nivel. Cât de dobitoc sa fi încât să faci o asemenea afirmație? Suferiți de cultul personalitatii, domnule concertmaestru? Oricum nu am văzut concertmaestru pe mapamond care sa se ascundă după un scaun. Dumneavoastră ar trebui sa fiți primul care își apără oamenii, nu sa împroșcați cu noroi .Rușinos ce se întâmplă. Nu vă meritați titulatura.
Ce facusi, Nasu’ Pandelee!? Iti facura nepotii tort,… iti cantara ,,Multi ani traiascaa!”, ode…si tu? Le trântiși tortu’-n cap! Mai veniși si cu doi chibiți dupa tine… Pai, cum sa te mai votam, nașule, la premarie? Nici o ,,pamblica” nu stii sa tai la relizarili colectivului…
Dupa directoratul maestrului Frandes, aceasta institutie de cultura a avut parte de manageri unul si unul, iar scandalurile au fost din ce in ce mai multe. Asa ca atitudinea domnului Orban sa zicem ca nu ma surprinde, desi este total deplasata, el numind kitch pana la urma o inregistrare care se presupune ca ar fi a Vienei, una dintre cele mai bune orchestre din lume. Faptul ca dansul impreuna cu maestrul Neagu considera ca toti acei instrumentisti au mimat cantatul si ca nu sunt reprezentativi pentru institutie este jignitor, mai ales ca domnul de la flaut a cantat ca solist pe scena Palatului Cultural de multe ori…sau si atunci a facut “aerobic” pe instrument?!? Initiativa muzicienilor care au participat la acest proiect ar fi trebuit laudata si incurajata de catre cei care acum atat de gretos o manjesc cu rahat si care ar fi trebuit sa fie primii care sa aiba initiative de acest gen, mai ales ca majoritatea orchestrelor din lume au incercat sa pastreze legatura cu publicul meloman prin intermediul internetului. Daca ascultati orice inregistrare a orchestrei din Viena in paralel cu ce au postat cei de aici, puteti observa diferente multiple: lipsa unor instrumente, cordari putini, alta sonoritate, se aude in unele locuri ca s-au inregistrat cu telefonul, nuantele nu atat de accentuate, si lista ar mai putea continua. Daca tot se apasa pedala pe aceasta tema falsa cu fake-ul, cu playback-ul, de ce pe site-ul oficial al Filarmonicii Arad apar fragmente din inregistrari audio cu alte orchestre? Asa ceva nu se intampla niciunde…sau tot acesti muzicieni-mimi administreaza site-ul? Insa cel mai TRIST este ca insusi concertmaestrul orchestrei din Arad considera ca oamenii din subordinea lui (cei care apar in filmulet bineinteles) sunt de o calitate profesionala atat de precara incat nu au cum sa sune atat de bine intr-o inregistrare cu Oda bucuriei. Maestre!!! Ar trebui sa fiti primul care apare in clip, ar trebui sa fiti model pentru ei, ar trebui sa fiti concertmaestru si in vreme de pandemie…si daca totusi nu doriti aceste lucruri, macar ar fi trebuit sa fiti PRIMUL care ii apara, nu sa ii faceti niste biete marionete vai de capul lor!!! Trista si dezgustatoare atitudine. Cred ca cei din public care pana acum v-au ascultat cu atata drag si v-au privit cu admiratie ar trebui sa se simta “amarati” citind cele declarate de dumneavoastra. Un LIDER isi APARA oamenii. Se pare ca sunteti o exceptie. Le denigrati munca. Muzica e pentru toti, si nu impotriva cuiva. Muzica e doar adevar. Cei care fac tot scandalul asta inutil au reusit sa se rahateasca pe ea cu stropi. Sunteti dezamagitori, domnilor!
P.S: Felicitari artistilor instrumentisti ai Filarmonicii Arad!
Ce jenant atat pentru artiști cat si pentru manager. Reporniti de la 0 ca e dezastru
Cum sa fi cel mai penibil și frustrat “minejer” !??
Foarte simplu…întrebați pe nea’ Doru…
Sau și mai simplu… denigrează- ți proprii angajați…
Este absolut strigător la cer și unic in lume ca un director să își atace oamenii din subordinea sa.Este absolut de neacceptat ca un dirijor să nu cunoască sunetul pe care il are fieacre instrumentist care cânta de atâția ani sub bagheta sa.Este absolut de prost gust ca un concertmaestru,care a ajuns cum a ajuns in acestă funcție,să spună despre colegii lui,că nu au cum să fie așa buni.El este penibil când își pune scaunul ăla pe scena,ca să nu il vadă lumea cum face circ pe scenă.Și in final am și eu o curiozitate….în stare de urgență noi nu avem voie să ne întâlnim in spațiu deschis decât maximum 3 persoane,iar ei erau la filarmonica, 4.Orban,Neagu,Avrămuț și Gherghel.Cine încalcă legea și cine sunt mincinoșii?
-
incalca legea acuzand colegii de playback….. ! Sunt niste minciuni grosolane!
Este ciudat că până la ora actuala nu a apărut filmarea după care se presupune că au plagiat artiștii.
-
Nu a aparut filmarea pentru ca nu exista…… sunt frustrari