ARAD. „Păstrăm tradițiile, iar Dragobetele rămâne pentru noi prilej de sărbătoare și de cântec! Ne despărțim de luna iubirii în seara de 23 februarie și vă chemăm la o întâlnire cu refrene nemuritoare, cântece și texte închinate celor care iubesc. Vă așteptăm să veniți, să cântați și să fredonați împreună cu noi!” – e invitaţia muzicală pe care o lansează Filarmonica Arad de sărbătoarea Dragobetelui.
Să-mi cânți un cântec de iubire, Cel mai frumos tango, De-ai fi tu salcie la mal, Unde erai?, Oameni, Copacul, Strada Speranței, Un albastru infinit, Ani de liceu, Tu ești primăvara mea, sunt câteva dintre melodiile pe care le puteți asculta în ultima joi de februarie, de la ora 19.00, în programul corului academic dirijat de Robert Daniel Rădoiaș. Cântecele vor fi interpretate în armonizările semnate de Sabin Păutza, pe un suport instrumental realizat de Cosmin Harbei (chitară electrică), Romeo Sălăjan (chitară bas), Mario Florescu (percuție) și Sorin Dogariu (pian).
Biletele pot fi achiziționate online, de pe site-ul https://www.bilete.ro/…/de-dragobete-cantece-de…/ sau de la casieria Filarmonicii, în timpul următorului program: luni şi marţi, între orele 9:00-13:00, miercuri, între 12:00-16:00, şi joi (în zi de concert), între orele 9:00-13:00 şi 17:00-18:45.
Citiți principiile noastre de moderare aici!