Deși pacienta care a decedat se simțea foarte rău și tușea cu sânge, niciun medic nu a venit să o vadă, iar atitudinea asistentelor vizavi de suferința și de boala celei care a decedat ne arată lipsa laturii umane a acestora, iar pe de altă parte lipsa crasă a pregătirii profesionale.
Într-o declarație acordată unei televiziuni, femeia a povestit cum au decurs ultimele ore din viața colegei sale de salon, precum și reacția asistentelor medicale: „Eu m-am internat joi, la șase seara, și următoarea zi, vineri, în jurul orei 10:00, a venit doamna Emilia, care acum e decedată. A prezentat tuse, se simțea foarte rău. A venit asistenta, i-a dat patul, i-a spus să stea în pat, i-a dat paracetamol – cred – și cam atât. Vineri seara s-a simțit foarte, foarte, foarte rău nu putea nici apă să își ia. Eu i-am adus apă, i-am mai dat cremă ca să se facă pe piept să mai poată să respire, apoi m-am dezinfectat, m-am spălat pe mâini, bineînțeles. Vineri noaptea nu am dormit nimic, nici ea, dar nici noi, eu și cu cealaltă femeie care am fost în salon. Dimineața ne-a spus că tușește cu sânge. Am chemat asistenta, a venit asistenta, i-am spus că doamna se simte foarte rău, că tușește cu sânge și să-i facă ceva. «Păi ce să-i facem? Asta e boala! Nu avem ce să-i facem», a spus asistenta. Doamna s-a simțit foarte rău, deci a lăsat-o așa. Nu a venit nimeni la ea să o ducă să o intubeze, să o ajute cumva. Efectiv a fost lăsată să moară ca un câine. Seara mi-a spus să chem asistenta să vină să-i facă insulina, că încearcă să se întindă în pat. Am chemat asistenta și i-am spus că doamna vrea să i se facă insulina. S-a dus asistenta după aparatul acela ca să-i caute glicemia, a venit și i-a spus că are 400 glicemia. I-a făcut insulina și a plecat. A lăsat-o așa și a plecat. Eu m-am dus la doamna și am întrebat-o ce să facem, să stingem becul, să încercăm să dormim… A spus să sting becul și mi-a mai spus că se simte foarte, foarte rău și că toată e transpirată. I-am spus să încerce să se liniștească. I-am spus că și eu am fost transpirată. În momentul în care eu m-am pus în pat, nu a trecut o secundă, am auzit că a căzut din pat. Am sunat imediat după asistentă. A venit asistenta, a văzut că este căzută pe jos, a plecat, apoi au mai venit două asistente, au stat și s-au uitat la ea. Nu a venit niciun medic, nu au adus niciun aparat să o resusciteze sau să îi facă ceva, au lăsat-o jos și nouă ne-au spus: «Întoarceți-vă cu spatele». Ne-am întors cu spatele, și eu și colega mea, și am stat, am stat, am stat o oră și jumătate, două ore după care i-am spus colegei mele să ne strângem bagajul și să stăm pe coridor, că nu stăm în cameră cu doamna care-i moartă. Am ieșit pe coridor, iar o asistentă ne-a întrebat ce facem acolo. I-am răspuns că doar nu o stăm să dormim în cameră unde e doamna moartă, știind că doamna e pozivită pentru că doamna Emilia mi-a spus că i s-a făcut un test rapid și că ea e pozitivă pentru că sora dânsei lucrează ca asistentă la TBC și era și sora ei pozitivă și soțul doamnei Emilia era tot pozitiv. Deci doamna știa că e pozitivă. Din moment ce doamna știa că e pozitivă, știau și cadrele medicale că e pozitivă și mai ales că au văzut-o că se simțea așa de rău și că tușea cu sânge. Rușine! Rușine să le fie la toți, la sistemul sanitar că te lasă să mori ca un câine. Rușine să le fie! Eu mă duc acum acasă cu teamă că am luat virusul de la doamna. Poate că o să-mi infectez soțul. Mă duc cu frică. Încă 14 zile de coșmar”.
Potrivit informațiilor pe care le deținem, testul pacientei care a decedat ar fi sosit după moartea acesteia, fiind pozitiv, în timp ce testul femeii care a fost internată în același salon, și lăsată să meargă acasă, este negativ. Contactată în legătură cu cele relatate de pacientă, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a precizat că „s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în mass-media și a dispus o anchetă pentru a verifica exact ceea ce s-a întâmplat. Pe Secția de Medicina Muncii sunt internați pacienți cu suspiciune de COVID-19 și sunt testați înainte de internare”.
Trimite articolul
XN-ai ce sa cauti in spitale. Poti muri si onorabil, nu ca sun ciine, de mina unor rahati cu studii pentru luat spaga !
-
Tot sitemul e gaunos… daca nu dai spaga, nu se uita la tine, daca dai spaga, mentii sistemul. Cand e vorba se sanatate… dai si spaga… dai orice numai sa fie bine. Si nesimtiti profita de disperarea ta. Legea e blanda, daca le-ar retrage drepturile dupa prima spaga, fara nici o discutie, nu cu procese si cacaturi…
-
Sistemul global si bruxelez e gaunos. Nimic n-au miscat haita galbena penelista 2 luni. Trebuiau sa aduca echipamente de protectie, ca altfel uite ce se intimpla. Mor oameni nevinovati si se imbolnavesc cadrele medicale si pacientii.
-
Ati vazut pe verner la tv ? Frumos bronzat la lampa. O rusine.
-
-
Bai nimic dar nimic nu au facut pedelo peneleo de cind au luat guvernarea pentru prosti. Numai guvernul “meu” si a “lor” ca gasesc saracii girla in tara asta sa le voteze kktul ala de europa cu care le iau banii la fraieri .
-
Ce saracie si austeritate urmeaza cu nemtoteiul … vai de noi.
-
-
-
In judetele cu administratie liberala, Suceava si Arad se moare pe capete. Afara cu liberalii !
-
Acesta este efectul frontierelor deschise. INCHIDETI FRONTIERELE ca ne nenorociti cu diaspora aia cu tot !!!!!
-
Diaspora vine si iti lasa tie in tara bani sa te tratezi , pacat ca pentru prostie nu există tratament , asemenea oameni care gandesc intr-un mod negativ! Sunteti foarte răi si din cauza ca exista multi ca tine au plecat in diaspora , cu siguranță sunt mult mai bine văzuți ! Pacat de doamna aceasta ca a suferit , dar nu inseamna ca diaspora e de vina. De vină este neglijența si invidia voastra !
-
-
Esti prost ca ma ta care te a adus pe lume in loc sa te avorteze !!! ce treaba are politicul cu aceasta isterie de spaima a imbolnavirilor ??? mai handicapatule mintal care estitu handicapat , priveste in mortii ma tii la Bucuresti care e condus de cei pe care tu ii lingi in cur , sau spre judetele din Oltenia , oligrofenule , daca Aradul e principala poarta de intrare in tara , cam cum ai vrea sa arate situatia ? iar cu afirmatia ta idioata ca ,, se moare pe capete ,, nu faci decat sa arati cat de cretin esti , ti ai pus intrebarea cate persoane au murit din lipsa implicarii medicilor ???????? idiotule , in aceste zile aproape toate decesele in spitale au trecut in mod automat la decese din cauza la Covid 19 , chiar daca omul a avut infarct si a murit in spital deoarece medicii au refuzat sa i ofere primul ajutor , respectivul e automat trecut la deces din cauza Covid 19 , fapt concret Plesa Costica , dus din Horia in spital , tinut pe holuri ca un caine cu infarct , omul a decedat iar la cauza decesului trecut Covid 19 …. pe tine daca te as prinde te as bate ca pe hotii de cai , doar datorita faptului ca in aceste zile incerci sa profiti ca un ordinar ce esti si sa faci politica pe seama disperarii oamenilor , un rahat uman care nu merita sa traiasca
-
-
urmeaza austeritate si taieri de venituri!!!
jos clica penelista, basista!!
si asa sunt venituri mici, economia se porneste prin consum, dar ce sa faci daca nu ai cu cine, cu catu si cu orban doi amatori??
Va mai mirati ca unii abandoneaza animalele de companie… Si mai intrebati ce suflet au… Aici vorbim de oameni!!!Vai de capul nostru… Degeaba dam vina pe pnl,psd ca suntm infecti, majoritatea dintre noi…
-
Bravoooooo Someru! Din pacate suntem defecti iremediabil.Bine ca avem aere de vedete cu chilotii rupti in cur.
-
Sintem toti europeni si globali. Ca am votat servitorii merkelicii. Ne meritam soarta.
-
Mergeti toti sa vedeti ce e la Nadlac. Ca dupa aia plecati toti din judet mancand pamintul. Mutumim clause la ce ne faci.
-
ai fost la caly in vizita? Cu declaratia facuta de mana sau ilegal? ai stat putin..
@caly, vezi ca followeru tau poate are covid, ai luat masurile de siguranta?
-
-
Sintem globalisti rau de tot.
-
Si slugi cit incape ca ne da uieul de ne rupe.
-
-
-
Daca te autodefinesti c fiind INFECT, eu nu pot decat sa iti respect autoevaluarea.Eu nu ma consider asa si nu ii consider nici pe cunoscutii mei. DEZINFECTEAZA-TE. Pa, pa
-
@ pa,pa, ba ruptule-n cur, da tu ce esti? Asa vorbiti ma de parca sunteti nascuti si crescuti in Elvetia…Firea-ti ai drac de saracii, tu vezi in ce jeg locuiesti? Tot la doi ani este invazie de paduchi si de purici, canalizarile dau in strada si mai vorbestima elevatu lu peste? ca nu te consideri tu este una, ce se vede este alta. Si pentru pandemie eram pregatiti, vedeti doar ce va baga tv ul sub nas, daca ti-ai tras trening nou te crezi ceva specialist la audi, nu? Vai de tine…
-
Somerule; daca mediul in care traisti TU colcaie de purici si paduchi, dezinfecteaza-te.Eu traiesc intr-un mediu curat si la propriu si la figurat.Si, apropos, nu sunt sarac deloc pentru ca am muncit si muncesc.Ce?Nu are relevanta pentru tine.
-
“Inca” muncesti , mai vorbim peste cateva luni despre ce venituri o sa mai ai si in ce conditii vei mai trai. Sterge-te la nasuc , ca este cam maro.
-
-
-
Dar aparatele alea pentru respirat Linde le tinem pentru primarie?Merg aparatele de testare? Ce naiba faceti oameni buni?Cand au avut oare ultima data institutile un test psiho?comportament normal de conducere din pacate nu avem,nici macar civic.Terorism ii asta CRIMA fata de popor!!!!!
-
Da, inca muncesc pentru a putea sa iti dau si tie un capat de coaja. Tu, stai acasa, continua sa lenevesti si apoi zbiara ca don gura de sarpe “ala de ce are si eu sunt muritor de foame”.Deoarece eu lucrez si nu zbier aiurea
“Tot sitemul e gaunos… daca nu dai spaga, nu se uita la tine”…Prietene, aici vorbim despre sistem sau despre oameni(medici, asistenti,infirmieri,etc ? Vai de mama noastra de “oameni”.
-
e un cretinel fara minte, ai dreptate. daca ar fi el in locul “sistemului medical” l-ai gasi in prima gaura de canal. ascuns, cu capu-n jos.
-
De ce nu intreaba oamenii de ce n-au fost echi[pamente de protectie in spital de la bun inceput si asa s-a transmis infectia ??? Ca pe liberali i-a durut la baston ?
-
Te-ai gândit vreodată ca pentru sistemul medical nu s-a făcut nimic în ultimi 30 de ani? nu mai blama PNL. înjură-i pe toți care s_au perindat la guvernare.
-
Ba tembelule pnl a fost informat cu 4 luni in urma ca urmeaza o epidemie au taiat bani de la sanatate si au dat la iohanis si sri…pai nu sunt fe vina criminalii?
-
@Mike, Ca sa fim corecti max 1 luna jumatate.
China a anuntat in abia in 20 ianuarie ca este o gripa ciudata ce nu raspunde la tratament. Din 29 dec pana atunci au tot ascuns-o sub pres: ca nu-i nici o pneumonie, dupa aia ca nu-i grava, ca nu se raspandeste de la om la om, ca este sub control. Abia prin 25 ianuarie OMS a emis avertisment de epidemie in china. Dupa o saptamana era declarata pandemie (epidemie globala).
In Ro primul caz 26 februarie, deci o luna de la anuntul oficial al chinei.
Totusi, pnl trebuia sa actioneze rapid, au lalait-o si ei. intr-o luna ar fi cumparat destul de multe masti…
-
-
-
Nu stiu cum este bine,daca esti infectat sa mai mergi la spital sau sa ramii acasa.Rezultatul este acelasi,,poti muri acasa cu demnitate,sau la spitale umilit si neingrijit de cei care ar trebui sa ne ajute.Acest lucru nu se intimpla numai la spitalul din arad ,si asta este destul de trist.Nu toate cadrele medicale sunt fara empatie fata de bolnavi,au suflet si cum am vz si la TV un asistent sef din campina a fost plimbat 7 8 ore asistenta a fost cea care l-a incurajat si s-a zbatut ptr dinsul.Tin sa le multumesc celor care pun mana si ajuta pe cel in suferinta.In rest D zeu cu mila,Guvernantii nu trebuie sa astepte sa murim ptr a da pensii decente,ne triem noi singuri… Doresc sanatate tuturor
Matahala de la Cotroceni le mai da si 500 euro pentru efortul depus?????
OARE PROCURATURA NU SE POATE AUTOSESIZA IN ACEST CAZ?
NOROC CU PRESA CA ALTFEL NU SE STIA NIMIC !
BINE CA DL JOHANNIS LE DA 500 DE EURO IN PLUS PE LUNA … BRAVO
CINEVA POATE SESIZEAZA SI PRESEDINTIA DESPRE ASEMENEA ASPECTA POATE LE MAI DA VREO 500 DE EUROI IN PLUS
ALOOO! AUDE CINEVA?
-
Asteapta putin si vei vedea procurori batuti judecatori spintecati , avocati obligati sa paraseasca tara, cadre medicale incolonate pentru a recunoaaste spagile primite va fi un haos, tirfele și n halate albe si-au aratat ura si dispret dezinteresul pentru cei dragi rapusi de boala.
-
Esti un mare retardat Pitagora de la Intim, un analfabet complexat, frustratule…
-
-
SI SA LE MAI DAI SI 500 EURO, PENTRU CE… CA SI ASA NU FAC NIMIC MAJORITATEA DINTRE EI…NISTE INCOMPETENTI
Foarte trist multe dintre zdrentele in halate albe navigheaza pe facebook. Trebuiesc urgent date afara si reangajate la centura spre Siria. DSP Arad sa manifeste interes pentru a deschide o banca de spermatozoizi la centura. Placerea lor este felatia si holbatul pe facebook, expunerea in selfee traznil-ar , nu sint interesate de bolnavi.
Caly,unde mortii matii de gunoi esti acum? Patriotismul si glia stabuna…asta urlai ieri,nu ti-ar muri multi inainte de dobitoc ce esti!
-
Crede ma ca nu are rost sa l bagi in seama pe idiotul ala , atat e de cretin incat ma mir ca poate respira fara sa fie asistat !!! ….. in schimb acele asistente din articol trebuie trimise in tribunal , respectiv in inchisoare , nu poti sa ti bati joc de viata unui om si tu sa ramai nepasator si fara sa fii tras la raspundere , alea trebuie incadrate la crima cu premeditare … curve ordinare in halate
-
Ptr.Chris,vidanjor din UK Dle, iar te bagi in seama? Taci si vidanjaja.Ar fi mai utl ptr tine si mai benefic ptr.cititori.
-
Invata sa scrii cretinule,ca te tii roman verde,Curiosule! S-o vidanjez pe ma-ta,mai bine o vidanjam cand era gravida cu tine,salvam lumea!
-
ptr.Chris, vidanjorul din UK-Macar cuvantul “mama” si derivatele lui invata sa le scrii.Dupa aceea mai poti avea mici pretentii de a iesi din r***t.OK ?
-
Curiosule,vezi in curand crapi de foame….o sa vrei sa muncesti pe vidanja pe undeva dar nu o sa ai loc..
-
curiosule, zau bine ar fi dac ai fi mai curios despre limba romana
Nu mai stau iarasi sa te invat, dar uite aici lectia aia din clasa a 5-a de la care ai chiulit: https://evz.ro/ma-ta-are-cratima-lectia-de-limba-romana-mesajul-unei-profe.html
-
-
Sper ca ti-ai dai seama ca asta-i a 78-a masca a comunistului ala obsedat sexual pe care l-ai pomenit in comentariul initial.
-
Tu ai grave probleme psihocomportamentale Adelin Stoianov.Pe astfel de oameni este recomandabil sa ii ignori si sa ii lasi sa traiasca in lumea lor.
-
Sunt sigur ca “psihocomportamentale” l-ai luat cu copy-paste, la IQ-ul tau de 49 nici nu-mi fac sperante ca l-ai scris cu labuta ta de șobolan comunist.
-
-
-
Nu stiu la ce v-ati asteptat, nenorocitii astia si pana acum te lasau sa mori in spital din nepasare sau incompetenta. Acum in timpul pandemiei nici atat nu le pasa, se feresc ca dracu de tamaie. Foare multe cadre medicale ce tin de spitalele de stat din Arad ar trebui inlaturate din sistem pentru ca sunt niste incompetenti, ca sa nu mai vorbim de managementul defectos bazat pe pile. Suntem pe cont propriu in orasul asta, ca si cum nu am avea spitale…
Doamnelor si domnilor, astea sunt cadrele medicale din Arad! Nu toti, dar mare parte! Fara suflet, te lasa sa agonizezi si sa-ti dai duhul fara sa dea doi bani pe tine, dar tupeul e unul incredibil! Rusine, rusine, rusine! Pot sa vina ministrii, controale de la Timisoara si ce mai vreti, ca astia zugravesc cacatul sa arate a bici, apoi cand pleaca aia revin la magariile facute dintotdeauna! Rusine!!!
“Vrem spitale, nu catedrale” . Am inteles, catedralele sunt naspa, dar spitale pentru aceste jeguri?
Exista o vorba vii se astupa cu hirtii, iar mortii cu pamint. Asa ca lasati lucrurile asa cum sunt, in rest e pierdere de timp si bani.
Un sistem jegos, infect de jos pana la ultimul etaj. Nici nu poti sa spui un sistem de lumea a 3a ca aia se ocupa de semenii lor….
Totusi va dati seama ce ar fi daca am avea zeci de mii de cazuri de COVID ? Inca Romania are noroc, Dumnezeu ne fereste de un macel sigur…… Si pentru asta iti dai jumatate din salar, sa fi tratat ca ultimul animal, sa iti rupi masina sau sa te omori pe drumurile noastre si multe altele……
In majoritatea spitalelor riști să nu mai ajungi acasa , niste incompetenți se mai numesc eroi , mai vor si bani de la populatie , gunoaie , care s au angajat pe pile si pe spagi,asta e sistemul de 30 de ani daca nu dintotdeauna.cred ca m3sajul stai acasa e sa nu ajungi la spital pe mana acestor lepre care fac experimente sau se joacă de a doctorii.
Problema nu e sistemul…e rumanu / alterat genetic/ spaima mapamondului si aici nu e vorba doar de tigani.
Cel mai mare dusman al rumanului e tot rumanu, defect genetic, nu are treaba cu educatia /vocatia sau pregatirea.
Ne cunoastem toti calitatile, hai sa nu fim ipocriti, stam bine la gargara si paranghelie
-
Dati-mi voie sa subscriu la cele spuse de dumneavoastră.
Păi aici pare treabă de parchet! Vă dați seama că așa ceva este inacceptabil! Așteptăm poliția și parchetul să intervină rapid!
Astia sunt eroii pe care îi prezintă TV??
Eroii in halate albe.
Nu cred ca toti si-au castigat tresele de eroi.
Daca e adevarat sa ii pedepseasca. La sange. Dar probabil, fiind stare de urgenta si “alte probleme mai presante” probabil moartea unui pacient cam ca la abator , nu reprezinta o prioritate.
E doar un nr la statistica. Oricum asta suntem. Numere.
Bravo , eroilor!
( P.S-tot respectul pentru cei care isi fac meseria asa cum trebuie. Cati or mai fi)
ALO!!!!!!
UNDE DUMNEZEU NU E ……
NIMIC NU E ….
IAD E…
CULEGEM CE AM SEMANAT!!!
NU VREA NIMENI SA IL CAUTE PE DUMNEZEU???
MACAR ACUMA LA NECAZ
CA LA BINE NU ARE NIMENI NEVOIE DE EL … NU?
-
Ba da eu, dar fara popi cu S klasse, fara fitze gen catedrala luxoasa si obligatoriu mai mare decat aia catolica, fara tesaturi/poleituri de aur, fara un sfert de an de posturi, fara colectele alea la vedere in care cei mai multi pun de jena nu ca ar vrea ei, fara amenintari ca te bate D-zeu daca nu tii post negru vineri si fara preoti in politica!!!
Nu poti crede ca e posibil asa ceva. De ce avem pretentii sa fim rerpectati. Daca persoana respectiva avea un caine sau o pisica- sigur stateau langa ea. Avem pretentia ca santem oameni dar, din pacate, trebuie sa ne edice animalele…
oare dom, ministru ce părere are?
sau nu stie? dar dom, primministru dar … etc etc ?
astept sa se bage o motiunea de cenzura ca ne-a ajuns cutitul la os cu guvernul meu
ma intreb unde -s cei ce protestau in piata universitatii impotriva pesedeului pe vremuri ? acum de ce tac?
Voi cum ati luat legatura cu cea care v-a relatat asa ceva ? Nu este carantina si pt voi ? Dar ce cauta femeia la Municipal daca era infectata cu Covid 19 nu intrebati ???? De ce nu au du-o la TBC in Gradiste care a fost eliberat pt asa ceva ??? Ce dracu nu va ocupati de ceea ce trebuie ?
-
Exact!
Ireal…dar cunosc starea de latența a sistemului medical, -munca in reluare,apatici,roboti ,lipsa de interes, in cazul de fața -criminali…deci sa primeasca pedeapsa adecvata pt omor din culpa!
Asteptam parchetul sa se autosesizeze!!
Nu te-ai prins. E suficient sa mergi la spital, nu trebuie sa fii bolnav. Bolile le iei de acolo, contra spaga, bineinteles!
Meritati sa vi se taie degetele, si sa vi se rupa picioarele , gunoaielor
DOSAR PENAL LA DOCTORUL RESPONSABIL DE CAZ, CARE A STAT PROBABIL ASCUNS IN CABINET SI TREBUIA SA VINA SA INCERCE MACAR SA O RESUSCITEZE !
SI ASISTENTELE BINEINTELES, TOTI CARE TREBUIAU SA-SI FACA MESERIA DAR AU LASAT-O SA MOARA !
NU MAI EXISTA JUSTITIE PENTRU MEDICII CARE LASA EFECTIV PACIENTUL SA MOARA??
Aradeni cum de inca le mai permitem comportamentul acestor asa zici medici aroganti, care mai nou sunt eroi, vorba vine?
Ce MEDICI avem totusi in Arad, pentru ce ii platim cu salarii grase, care ne lasa sa murim cand avem cea mai mare nevoie de ei?
Afara cu ei din sistem, sa ducem atunci pe aceleasi salarii doctori din China care sunt mult mai destepti si respecta pacientul.
In prezent unii doctori cei care sunt direct responsabili cu tratarea Covid-19, stau ca lasii prin cabinete semneaza doar condica de prezenta, nu mai vin la patul pacientului de frica si tot o dau cu lipsa echipamentului, desi au acum suficient.
Astia NU sunt MEDICI, sunt niste INCOMPETENTI si LASI, doar salariile grase sa si le incaseze, DOSARE PENALE PENTRU EI URGENT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
EU CRED CA E MOMENTUL SA DESFINTAM 90 % DIN SPITALE NU ARE NICI UN ROST TOTI ASA ZISI MEDICI SI ASISTENTE DATI AFARA SA PLECE UNDE VOR NU ARE ROST CIND ITI VINE SFIRSITUL ITI VINE BANI ARUNCATI IN VINT PE O MINA DE SPAGARI NENOROCITI !
Într-adevăr, nu este normal ce s-a întâmplat, dar înainte de a comenta și arunca piatra, cercetați mai profund situația.
În primul rând, organizarea este defectuoasă!
Pacienta nu avea ce să caute pe secția respectivă, fiind atât de grav bolnava. Poate nu au fost locuri pentru a fi transferată, poate gravitatea bolii nu permitea resuscitarea, oricum situația este tristă și va continua tot mai rău.
S-a dat dispoziția ca Spitalul Municipal să preia toate cazurile mai ușoare de infestare cu covid, ptr a funcționa corespunzător Spitalul Județean, iar cazurile grave se vor interna la secția TBC/BI, iar cele foarte grave pe secțiile de ATI.
În condițiile date, personalul medical trebuia reinstruit! Medicina Muncii nu a fost niciodată secție de urgente, astfel că personalul a fost clar depășit de situație și nu doar în acest caz, știți foarte bine! Probabil se lucrează fără infirmieră pe tura de noapte, iar brancardieri nu există; ce putea face o asistenta de una singură? Clar, sistemul e depășit de situație. Asistentele au primit ordine clare, de a intra doar la tratament în salon. În momentul de față România excelează în nr de infestați din rândul cadrelor medicale.
Revin cu multe păreri de rău pentru doamna decedată și familia ei, la fel și pentru personalul medical care se confruntă cu probleme cărora nu le fac față și sper ca Dumnezeu să se îndure, să stopeze molima asta și tuturor celor care ne conduc de la mare la mic, să le dea înțelepciune, compasiune și pricepere.
Sănătate tuturor!
-
Esti de toata jena , cum poti sa incerci sa ti scuzi colegele ? cum poti cauta motive absurde pentru nepasarea cadrelor medicale ? dar daca femeia decedata era sora ta sau mama ta , tot la fel incercai sa cauti scuze acelor criminale care doar au privit cum moare un om inaintea lor fara ca macar sa incerce sa dea o mana de ajutor ? incerci sa justifici nepasarea cadrelor medicale prin prisma faptului ca multe cadre sunt infectate ?????? alooooo !!! e vorba de cadre medicale nu de zugravi , soferi sau electricieni , se presupune ca trebuie sa stie ce inseamna un virus , bine nu pentru cei cu diplome cumparate , virusul nu a aparut in Romania prima data , acele cadre medicale corora le plangi de mila aveau N exemple despre ce si cum , trebuia doar sa se informeze si sa nu trateze problema cum sunt ei obisnuiti , adica cu superficialitatea cu care isi trateaza si pacientii
-
E ușor ascuns în casă să îi vezi pe alții de toată jena! Un adevărat viteaz!
Nu, nu caut nicio scuză, eu încercam resuscitarea (dacă nu era contraindicat) și as fi încercat să o repun în pat, nu îmi dau seama cum, însă aș fi încercat.
Tocmai despre asta e vorba! Doar de două zile Municipalul a devenit spital covid, asistentele s-au trezit în fața faptului împlinit. Sunt foarte curioasa câte decese au avut în ultimii 20 ani, posibil niciunul!
Înțelegi ce vreau să zic?
Deschizi o secție, un spital cu cazuri grave, în regim de urgență oarecum, dar ca organizator nu asiguri personal suficient!
La TBC sunt 6 asistente pe tura de noapte, la Municipal nu au brancardieri și cine știe echipamente.
Repet, îmi pare foarte rău de situația asta.-
Asa , Ada … nu ai inteles absolut nimic !!!!! nu fac pe viteazul ascuns in casa , nu ma es nu te cunosc , deci nici un inters sa te mint deoarece nu castig absolut nimic ,insa am avut situatii limita cand instinctul de om ma FORTAT ! sa ajut , nu am stat sa analizez riscurile prea mult deoarece nu era timp pentru asa ceva , nu am fost platit pentru a intervenii , nici nu mi am ales meseria de a alina suferinta oamenilor , pricepi ce ti spun ???? de desenat nu am cum …. insa ce ai incercat tu sa faci la primul comentariu e de toata jena ….un caine maidanez daca il vezi ca e pe moarte iar interventia ta ii poate salva viata , moral esti obligat sa o faci , atunci despre ce vorbim noi aici ? cum de la Suceava s au gasit medici din alte judete care sa se ofere voluntari pentru a ajuta bolnavii de acolo ? acei medicii nu sunt si ei oameni ? nu au si ei trairi de frica si necunoscut ? sau aia sunt cumva extraterestrii ??? nu ! aia sunt cu adevarat OAMENI !!!! inainte de a fii medici , sunt OAMENI ! insa se pare ca voua va lipseste aceasta calitate
-
-
DOCTORII SE PLANG CA NU SUNT BINE PLATITI.DA CATI BANI MAI VOR CA NU AU NICI UN PIC DE EMPATIE FATA DE NIMENI BINE CA SE TIN TOT FELUL DE TELEDOANE PENTRU DOCTORI SI SPITALE
Ce ordinara de aasistenta cu 4 clase ca trenu si cu examenul luat pe spaga.
Cand ne-au inchis din spitale cum ca ar fi prea multe !!! am tacut ! Cand politicienii si-au bagat pilele pe functii de conducere peste tot inclusiv spitale am zis ca nu ne pasa . Acum platim . Unii cu viata ! Cel mai crud adevar e ca odata tot avem nevoie de sistemul medical de care nu ne …pasa !
Propun un bonus de inca 1000 de euro acestor eroi ca se pare ca 500 nu sunt de ajuns sa-i convingem sa- si faca datoria pentru care sunt platiti.
Covid -19 e si in Germania, dar acolo medicii se ofera sa trateze pacienti si din alte tari nu fug precum sobolanii dand vina ba pe sistem ba pe faptul ca au familii etc ,sau ca nu vor sa primeasca bolnavi in spital (ex spital Fagaras ) .
La razboi un soldat daca dezerteaza e executat,aici daca medicul ,asistent etc vrea sa fuga (demisioneze)e recompensat ,scuzati comparatia putin deplasata .
Pe timp de criza se vad caracterele puternice ,nu atunci cand suntem Dumnezei in halate albe si primim pliculetul si totul e ok.
Atunci nu vedeam mizeria si lipsurile intregului sistem medical ,nu ne plangeam ca ne e greu si nu refuzam plicul .Acum e momentul domnilor doctori sa demonstrati ca aveti coloana si caracter .
Un articol scandalos . Inainte de toate, trebuia sa se dea denumirea sectiei la care s-a intamplat, numele doctorului care raspundea de salon, numele asistentelor, care au fost de serviciu. In felul in care este prezentat cazul este o poveste pentru adormit copii. Invatati dragi jurnalisti, sa dati date exacte !
-
Sectia de medicina muncii
Cum sa ingrijesti bolnavi cind nimeni nu opreste intrarea virusului in tara ??? Moartea vine peste granita din europa odata cu diasporezii.
-
Romania ramine agatata de jug ca sclavii de ue. Ultimii oameni.
si? nimeni din institutiile statului nu se AUTOSESIZEAZA totusi???
. E vorba de viata unui om!!!!!!!!!!!!
Toata lumea stie ca in spitalele din Arad 90% sunt angajati pe pile si sunt praf in ceea ce priveste medicina. Sunt 10% care chiar sunt doctori si asistente in adevaratul sens al cuvantului, ei tin in spate toate spitalele, restul sunt jeguri umane care au luat o diploma la fabrica de diplome vasile goldis. Sa dea toti cei angajati in spital examene in fiecare an si sa fie examene facute de companii private nu de acelasi sistem parazit, sa vedeti cum ar zbura multi ca nici nota 5 nu o vor lua la biologie… Demisia parazitilor care vreti sa lucrati in spitale doar pentru salar si mita… Tot respectul putinilor medici si asistente care chiar isi fac datoria.
Imseamna ca in total au murit 20 doar in spitalul municipal. De ce se ascunde adevarul? Oricum panica exista deja. Ce strategie au prostii din politica?
BUNA,STIMATI CITITORI ,ASTEA SUNT VALORILE ZILEI DE AZI ,LASI UN OM SA MOARA ,PE VREMURI FACEA PUSCARIE POATE ERA LUATA LA INTREBARI ,,ACUM NIMIC…EU LUCREZ SUDOR ..LA ASTRA VAG COLATORI STIITI CA NU AM SALARIUL ACELEI ASISTENTE?MA CREDETI?CU TOATE FACILITATIILE PE CARE LE ARE ,SI …..PE DEASUPRA ,
-
Si cine te opreste sa emigrezi ca sudor im germania minim 4mii de euro salar?
bine ca pe Ando pt un pic de febra l ati dus la TBC.Pe femeia asta in stare grava ce a murit ati dus o sa moara la municipal,acolo trebuia internata nemernicilor???in starea ei?
-
Ești singura care are dreptate!
Femeia nu trebuia internată pe secția respectivă.
Nu pot să mă pronunț, dar posibil să se fi știut că va muri. Cazurile grave sunt predate medicului de gardă întotdeauna.
ok ! dar unde e filmul?
Distribuiti! Distribuiti! Sa se auda acest caz! Politicienii si personalul medical ne omoara! Cu diaspora si cu nepasarea…
-
urla tu! ca am urlat si eu si degeaba!
In Arad umbla caiini cu covidu-n coada!
Eu am fost internat acuma 5 ani la municipal si nu au stiut ce am, doar au gasit ei o solutie… “te deschidem si vedem ce ii inauntru, scoatem amendicele” M-ar fii operat fara sa stie care este diagnosticul unor dureri abdominale. Au trecut 5 ani si inca sunt foarte bine fara operatia pe care am refuzato si din cauza carora am suparat catva medici de rahat
MOARTEA BATE LA USA! ESTI ACASA ? 80 la suta din pupulatie v-a fi luata! astepti moartea?