Au intrat în magazin cu gândul să fure şi asta au făcut. Nu au avut neapărat o ţintă anume, au băgat în buzunare şi în haine tot ce le-a venit la mână. Camerele de supraveghere ale unui magazin situat în centrul Aradului au surprins un cuplu care a intrat în magazin. Încă de când au închis uşa, bărbatul a început să îşi îndese în buzunare diferite produse. După ce a furat un parfum, bărbatul şi-a luat consoarta şi au mers în zona produselor cosmetice. De aici au furat mai multe creme şi rujuri. La un moment dat, spune proprietarul magazinului, în scenă a intrat un al treilea personaj, tot un bărbat, complice al primilor doi. Şi s-au apucat iar de furat, neştiind, probabil, că sunt înregistraţi.
„În momentul în care au intrat în magazin, au furat din faţă unul dintre parfumurile mai scumpe, apoi au mers în spate, la rafturile de cosmetice. Au furat şi cosmetice, apoi s-au întors la intrare, de unde au furat încă un parfum şi au venit şi şi-au ales câteva perechi de ochelari polarizaţi şi i-au furat şi pe aceştia, toate acestea în mai puţin 15 minute”, a spus administratorul magazinului.
Proprietarul magazinului a depus plângere la Poliţie, anexând şi imaginile video surprinse de camerele de supraveghere. Din nefericire, chiar dacă vor fi prinşi, cel mai probabil hoţii vor scăpa ieftin. Că aşa e la noi…
Citiți principiile noastre de moderare aici!