ARAD. Ultima zi a festivalului de teatru clasic aparţine timişorenilor de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“. Ei vin la Arad cu un Prometeu înlănţuit, scenariu după Eschil, în regia lui Kokan Mladenovic.
Spectacolul începe cu „o scenă grecească” în patetică atmosferă de „montaj literar-muzical”, gen „artistic” predilect în orice dictatură. Doar câteva indicii, precum costumele „antice”, care sunt doar fațade ghipsate, trădează intenția ironică a regizorului. Secvența-lead este întreruptă de mașiniști și schimbarea de planuri îl aduce în prim-plan pe Julian Assange, fondatorul site-ului Wikileaks, în chip de Prometeu. Oricât de riscantă ar părea la o primă vedere, translația pe care se construiește întreg spectacolul este solid justificată, ideatic și dramatic: dacă Prometeu le-a adus oamenilor focul/cunoașterea, înfuriind zeii și fiind supus unei chinuitoare condamnări la singurătate, fenomenul Wikileaks, argumentează regizorul, în care informația/cunoașterea accesibilă doar „zeilor” lumii contemporane este dăruită umanității îi dă, incontestabil, lui Assange aura unui Prometeu modern.
Promoeteu şi Assange
Spectacolul suprapune pe matricea tragediei lui Eschil „decupajele prometeice” ale lumii de astăzi, trecând în revistă toate perspectivele și discursurile fundamentale privind Puterea, dictaturile, revoluțiile și manipularea. Dar mai bine veniţi la teatru pentru a vedea care este propria dvs interpretare a acestui „Prometeu reloaded, la Teatrul Naţional Timişoara: ID Assange, password: Eschil”.
Cine joacă, cine creează
În rolul lui Promoteu în veţi vedea pe Ion Rizea, Hermes, Puterea va fi Cătălin Ursu, Uliul – Victor Manovici, Io – Claudia Ieremia, Okean – Colin Buzoianu şi Bodgan Spiridon iar corul va fi format din Luminiţa Tulgara, Iuliana Crăescu, Ana Maria Pandele, Daniela Bostan, Andrea Tokai, Paula Maria Frunzetti, Bogdan Spiridon, Colin Buzoianu, Adrian Jivan, Benone Viziteu, Claudiu Dogaru, Laurenţiu Pleşa
Decorurile aparţin Marinei Kalabic, costumele Tajanei Radisic, muzica Ireinei Popovic, light designul lui Lucian Moga iar partea de video lui Lucian Matei.
Finalul festivalului
După o oră şi patruzeci de minute de teatru, porţile festivalului se vor închide până la anul iar cei care au luat parte la el vor avea timp să depene amintiri cu actori, versuri, drame şi glume bune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!