ARAD. În această săptămână, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad vă prezintă ultimele trei reprezentaţii ale lui 2013! Trei întâlniri speciale, cu tot atâtea spectacole ce şi-au dobândit locul lor în inimile spectatorilor.
Astfel, joi seara, de la ora 19, „Domnișoara Nastasia” îl va readuce în faţa dvs. pe cunoscutul actor Ovidiu Crişan (de la Teatrul Naţional Cluj), interpretul rolului Vulpaşin, care, alături de trupa arădeană, vă va prezenta un spectacol în care „mahalaua tradiţională dezvoltă nişte ingrediente sigure: sărăcia, bordeiul, noroiul, infracţionalitatea, femeile uşoare, alienaţii, fascinaţia pentru bani. Peste cartier împărăţeşte un fante de mahala (vezi Vulpaşin), iar populaţia feminină e magnetizată de doi poli: cea mai vestită prostituată (Paraschiva, o ,,sfântă” a lupanarelor) şi neverosimila fată mare a mahalalei (Nastasia, etimologic semnificând înălțare, aspiraţie spre înalt)“ (Anca Giura)
Sâmbătă seara, vine rândul actorului orădean Richard Balint să revină pe scena sălii Studio a teatrului din Arad, o dată cu spectacolul „Tăietura“, de Mark Ravenhill, în regia lui Alexandru Mihaescu. O producţie care a cucerit Festivalul Internaţional de Teatru Scurt de la Oradea, scenografa Alina Herescu fiind răsplătită cu Premiul pentru cea mai bună scenografie.
În fine, ultima reprezentaţie a acestui an va prilejui o reîntâlnire cu un actor care nu mai are nevoie de nici o prezentare şi cu care ne mândrim că este al nostru: Ovidiu Ghiniţă. Alături de Cecilia Donat, Carmen Vlaga Bogdan şi Alex Mărgineanu el va aduce în scenă spectacolul „Dovada“ realizat de regizorul Alexandru Berceanu, după piesa cu acelaşi nume a dramaturgului american David Auburn. „Dovada“ se va juca duminică seara, de la ora 19, în sala mare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!