ARAD. La 10 august 2021, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în conformitate cu OUG 58/2021.
La nivel naţional, au fost depuse 93.593 cereri pentru un număr total de 1.307.297 capete animale și o cantitate de lapte de 81.176,35 tone. La nivelul judeţului Arad s-au depus 2.157 de cereri pentru 41.063 de capete animale şi o cantitate de 3.633,66 tone de lapte.
„Conform legislației în vigoare, după etapa de primire a cererilor, în vederea stabilirii eligibilității acestora, APIA realizează controale administrative pentru un procent de 100% din cererile depuse” – transmit reprezentanţii instituţiei.
Cât? Cum?
Cuantumul pe cap de animal se va calcula prin raportarea plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul pe tona de lapte prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală de lapte eligibilă.
„Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga și valoarea calculată în funcție de cantităţile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență” – precizează cei de la APIA.
Plafonul
Plafonul total alocat este de 225.537.713,79 lei, repartizat astfel: *182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021; *42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021.
Plăţi
Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2021. „Nu se acordă plăți ulterior datei de 31 decembrie 2021 dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură” – conchid reprezentanţii APIA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!