Ultima săptămână a lunii februarie le aduce iubitorilor de povești teatrale trei spectacole, pe scenele Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Prima întâlnire propusă de actorii arădeni este cea cu o producție pe cât de longevivă, pe atât de îndrăgită: spectacolul „Cerere în căsătorie”, după A.P. Cehov, în traducerea și adaptarea scenică a lui Florin Covalciuc. Reprezentația este programată pentru joi, 24 februarie, de la ora 18, în Sala Studio.
Sfârșitul de săptămână vine cu spectacolul de teatru-experimental „exist.exe”, realizat în colaborare cu Departamentul Regie al UNATC ,,I.L. Caragiale” București și construit pe texte de Iv cel Naiv, Vlad Isăilă și Monica Stoica. Tinerii artiști implicați în construcția spectacolului sunt Vlad Isăilă și Monica Stoica (studenți la Regie Teatru, anul III) și Sabina Reus și Ioana Groza (studente la Scenografie, anul III). Ei sunt coordonați de prof. univ. dr. Theodor Cristian Popescu. Distribuția este alcătuită din: Alina Vasiljiević, Angela Petrean Varjasi, Dorina Darie Peter, Oltea Blaga, Carmen Butariu, Liliana Balica, Cecilia Lucanu Donat, Oana Kun, Valentin Voicilă și Robert Pavicsits. Cei care își doresc să fie spectatori ai acestui demers teatral o pot face sâmbătă, 26 februarie, de la ora 18 și de la 19.30, în holul teatrului.
Duminică, 27 februarie, tot de la 6 seara, dar de data aceasta în Sala Mare, este timpul pentru o întâlnire de suflet, pentru un exercițiu de sinceritatea absolută: aceea cu spectacolul „One (Wo)Man Show”, cu și de Zoltan Lovas.
„În acest spectacol sunt povești, frânturi de amintiri și senzații foarte personale. Pot spune că am revenit… la mine însumi. E viața mea.”, spune actorul Zoltan Lovas.
Accesul este permis în sălile de spectacol doar pe baza certificatului verde, în limita a 30% din capacitatea sălii și doar cu purtarea obligatorie a măștii de protecție. Aceste reguli se aplică doar celor cu vârsta de peste 12 ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!