Premieră cu ”Revizorul„
Primul dintre cele două evenimente programate pentru seara de duminică, 22 iunie, a început la ora 19.00 și a adus în fața sutelor de persoane prezente în sală premiera spectacolului „Revizorul”, de N. V. Gogol, în regia lui Laurian Oniga, decorul lui Doru Păcurar şi costumele Indrei Colta. Distribuţia acestui spectacol inspirat din marea dramaturgie universală este formată din actorii Ovidiu Crişan, Liliana Balica, Roxana Sabău, Mariana Tofan Arcereanu, Dorina Darie Peter, Oltea Blaga, Angela Petrean Varjasi, Dan Covrig, Robert Pavicsits, Sorin Calotă, Oana Kun, Carmen Butariu, Constantin Florea, Călin Stanciu şi Ilko Gradev.
Câștigătorii Galei Actorului Arădean
În cea de a doua parte a serii – după premieră – publicul a fost invitat să vizioneze un film cu povestea celor șapte premiere care au avut loc pe parcursul stagiunii și, mai apoi, să participe la cea de a doua ediţie a Galei Actorului Arădean – o gală care se doreşte a deveni o tradiţie în spaţiul cultural arădean, dedicată acelor profesionişti ce ştiu să cucerească prin har şi muncă inimile spectatorilor.
Pentru ediția din acest an a Galei Actorului Arădean, premiile – care s-au îndreptat spre opt actori (șase de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” și doi de la Teatrul de Marionete) – au fost decise de public dar și de un juriu format din două persoane care fac parte din Consiliul Artistic (prof. Anca Giura, prof. Florin Didilescu – directorul Bibliotecii Judeţene „A. D. Xenopol“ Arad) și un reprezentant al presei arădene (subsemnata). Cei care au luat premii sunt, după cum urmează: Oltea Blaga – cea mai îndrăgită actriță (premiul publicului), Zoltan Lovas – cel mai îndrăgit actor (premiul publicului), Roxana Sabău – actrița cu cele mai multe roluri interpretate în stagiunea REPER 65 (premiul juriului), Alex Mărgineanu – actorul cu cele mai multe roluri interpretate în stagiunea REPER 65 (premiul juriului), Carmen Vlaga Bogdan – cea mai bună actriță în rol principal în stagiunea REPER 65 (premiul juriului), Sorin Calotă – cel mai bun actor principal în stagiunea REPER 65 (premiul juriului), Adina Doba (Teatrul de Marionete) și Sorin Dorobanțu (Teatrul de Marionete).
Diplome, bani și excursii
Pe lângă diplome şi flori, premianţii acestei Gale au primit şi un premiu în bani, oferit de un sponsor arădean care a dorit să îşi menţină anonimatul, dar care sprijină necondiţionat activitatea teatrului arădean. În plus, prin tragere la sorţi, patru dintre ei au primit vouchere de călătorie, din partea unei agenţii de turism arădene, care le asigură o vacanţă pentru două persoane, într-unul din marile oraşe europene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!