„Fiecare proiect câștigat reprezintă un pas important pentru dezvoltarea universității noastre. Fondurile PNRR obținute prin acest apel vor contribui la modernizarea infrastructurii de cazare, ceea ce ne va permite să oferim, începând cu anul universitar următor, condiții și mai bune pentru studenți, în special pentru cei proveniți din medii defavorizate, care vor avea prioritate la noile locuri create. Felicit echipa din cadrul serviciului de dezvoltare instituțională pentru munca lor care a contribuit la câștigarea acestui proiect”, a declarat rectorul UAV, Teodor Florin Cilan.
ARAD. Contractul pentru un nou proiect câștigat de Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, finanțat prin fonduri PNRR, a fost semnat, la București, de Ministrul Educației, Ligia Deca, și rectorul arădean, Teodor Florin Cilan.
Proiectul „Modificări interioare, mansardare construcție existentă și montare lift – Cămin studențesc”, în valoare de 11,678,625.93 lei din care valoarea nerambursabilă de 10,589,775.93 lei și contribuția proprie în valoare de 1,088,850.00 lei, vizează infrastructura universitară prin modernizarea spațiilor de cazare destinate studenților.
Până la începutul anului universitar următor, vor fi modernizate 282 de locuri de cazare în cămin, prin amenajarea unei băi în fiecare cameră, iar capacitatea de cazare va crește cu 30 de locuri prin mansardarea imobilului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!