Evenimentul se va desfășura în cadrul Consiliului Județean Arad, fiind organizat de Consiliul Național al IMM-urilor prin CNIPMMR-Filiala Arad, în parteneriat cu ADR Vest.
„Scopul evenimentului este promovarea oportunităților de finanțare și dezvoltare la nivel regional, vizând dezvoltarea mediului de afaceri din regiune. Participarea în cadrul evenimentului este gratuită, fiind necesară doar confirmarea prezenței pe adresa de e-mail – mihaela.breaz@gmail.com . De asemenea, am creat și un eveniment pe rețelele de socializare, acolo unde cei interesați vor putea urmări lista vorbitorilor și temele ce vor fi abordate”, a punctat Mihaela Breaz, președintele CNIPMMR Arad.
Evenimentul face parte din seria de acțiuni „Invest in”, realizate cu sprijinul BCR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!