Aradul este pe primul loc în ceea ce priveşte realizarea programului de colectare a veniturilor bugetare pe semestrul întâi al anului 2012. Asta ne anunţă Ladislau Elek, directorul executiv adjunct al instituţiei. Acesta ne explică faptul că, „pentru fiecare lună, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală stabileşte un program de încasări fiecărui judeţ în parte, în funcţie de sumele declarate de operatorii economici şi de arieratele aflate în sold”.
Finanţele arădene au reuşit să încaseze sume substanţiale, în valoare de peste 821 de milioane de lei. „Luând în considerare programul de încasări stabilit de la nivel central, Fiscul arădean a reuşit în această perioadă o depăşire a programului cu aproape zece puncte procentuale”, ne mai explică Elek.
Directorul adjunct ne-a detaliat şi modalităţile prin care încasările Fiscului arădean au atins asemenea cote. „La aceste realizări au contribuit atât intensificarea măsurilor de executare silită aplicate în vederea recuperării arieratelor bugetare, cât şi eficienţa inspecţiilor fiscale derulate în cadrul programului de depistare, limitare, prevenire şi ţinere sub control a evaziunii fiscale”, susţine Elek.
Suntem cinstiţi
Cu toate aceste măsuri, reprezentanţii Finanţelor recunosc, însă, faptul că majoritatea contribuabililor îşi plătesc voluntar obligaţiile bugetare, dând dovadă de conştiinţă fiscală.
Între greutăţi şi obligaţii
Iar, la final, Ladislau Elek spune că înţelege greutăţile financiare prin care trec mulţi operatori economici, dar „suntem obligaţi să întreprindem toate măsurile de executare silită, în vederea recuperării datoriilor pe care agenţii economici le-au înregistrat la bugetul general consolidat al statului”, a încheiat directorul adjunct.
Citiți principiile noastre de moderare aici!