Secusigiu. În jur de 40 de căpriori au fost descoperiți decedați pe data de 6 martie, pe un fond de vânătoare din zona comunei Secusigiu. La fața locului au ajuns reprezentanții Gărzii de Mediu Arad și polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, care au găsit pe câmpurile din zonă câteva pliculețe cu otravă pentru rozătoare. Aceștia au deschis o anchetă care a durat mai bine de două săptămâni și care s-a încheiat cu sancțiuni, sesizări penale și interzicerea activității unor agenți economici.
“Privind moartea în condiții suspecte a unor animale sălbatice din speciile căprior – 38 de bucăți, iepuri – 2 bucăți, și o vulpe, în perioada 06-25 martie 2024 comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu- Comisariatul Județean Arad au efectuat, împreună cu agenți din cadrul IPJ Arad- SAESP, verificări la mai mulți agenți economici din UAT Secusigiu, care desfășoară activitatea de cultivarea cerealelor, a plantelor leguminoase și activități auxiliare pentru producția vegetală. În urma verificărilor, s-a constatat că 3 agenți economici nu dețineau acte de reglementare, depozitarea substanțelor periculoase era efectuată necorespunzător și nu existau încheiate contracte cu operatorii autorizați în colectarea deșeurilor. Au fost aplicate sancțiuni conform reglementărilor legale și au fost înaintate sesizări penale. A fost interzisă activitatea celor 3 agenți economici până la obținerea autorizației de mediu”, a informat Garda de Mediu Arad.
Trimite articolul
XÎmi pare nespus de rău de efectivul de animale sălbatice otrăvite,din neștiință, din răutate,din indiferenta distrugem flora și fauna înconjurătoare.Dupa toate astea însă nu pot sa nu ma gândesc ce ni se oferă nouă din producția asta agricolă, ce vom mânca și cit de “sănătoasa ” e hrana obținută așa.Fermierii și metodele moderne :bravo!!!
-
Și eu am crezut că doar „multinaționalele“ vor să ne otrăvească 😜🤫🤣🤣🤣